AcasăActualitateCare este stagiul de cotizare pentru a primi indemnizația de ȘOMAJ

Care este stagiul de cotizare pentru a primi indemnizația de ȘOMAJ

Potrivit Legii nr. 76/2002, stagiul de cotizare pentru șomaj este, perioada muncită, legal, de un șomer, în care s-a datorat statului contribuția pentru șomaj. De asemenea, stagiu de cotizare este și perioada în care o persoană s-a asigurat, pe cont propriu, pentru șomaj și a plătit contribuția stabilită contractual. Același act normativ stabilește că o persoană are dreptul să primească indemnizația de șomaj dacă are un stagiu de cotizare de minim 12 luni, în ultimele 24 de luni anterioare depunerii cererii.

Condiții de îndeplinit

Pe de altă parte, pentru a intra în șomaj și a primi indemnizația aferentă, persoana în cauză trebuie să îndeplinească și următoarele condiții: dacă obține venituri, din activități autorizate legal, acestea să fie sub 500 de lei; să nu îndeplinească condițiile legale de pensionare; să fie înregistrată la agențiile pentru ocuparea forței de muncă de la domiciliu sau reședință, dacă a avut ultimul loc de muncă ori a realizat venituri în acea localitate. Pentru salariatul încadrat cu contract individual de munca cu timp parțial, stagiul de cotizare se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat, ori timpul efectiv lucrat este de 12 luni cu program de 4 ore pe zi. Pe cale de consecință, pentru ca salariatul care a desfașurat activitatea in baza unui CIM, cu program de 4 ore pe zi, să obțină indemnizație de somaj, trebuie să aibă un stagiu de cotizare de 24 de luni.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
94%
1.5m/s
6%
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
8 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!