Candidaţii ALDE Giurgiu şi-au depus OFICIAL candidaturile pentru alegerile din 11 decembrie
Joi, 27 octombrie, la Biroul Electoral Judeţean Giurgiu, a avut loc depunerea oficială a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din partea ALDE Giurgiu.
Iată ce au declarat candidaţii la scurt timp după depunerea dosarelor:
Toma Petcu: Prima noastră speranță pentru alegerile parlamentare este legată de electorat. Așteptăm o prezență masivă la vot, chiar dacă condițiile meteo nu vor permite acest lucru. Îmi doresc o prezență masivă la vot pentru a avea foarte clar o imagine a ceea ce își doresc cetățenii, pentru că am încredere în giurgiuveni, atât la nivelul municipiului, cât și în județ, că pot să își exprime votul. Legat de partid, îmi doresc cel puțin un deputat și un senator, dar, în același timp, este foarte important pentru noi să consolidăm ALDE la nivelul județului, așa cum am reușit la alegerile locale, să conturăm o imagine foarte clară că suntem al treilea partid atât la nivel național, cât și pe plan local. Odată cu intrarea în Parlament a acestui partid pentru prima dată, ne dorim să putem fi la guvernare împreună cu formațiunea cu care, cel puțin în ultimii doi ani, am colaborat, și anume PSD.
Vasile Mustăţea: Eu îmi doresc să ajungem partidul numărul doi și la nivel local și cred că rezultatele din toamnă ne vor oferi acestă șansă, în condițiile în care PNL se află într-o degringoladă totală.
Mariana Iancu: Vreau să îi asigur pe giurgiuveni că dacă mă vor alege senator al României, cu siguranță nu voi vota creșterea salariilor și a pensiilor speciale pentru parlamentari, cum au făcut alți parlamentari giurgiuveni. De asemenea, îi asigur pe cetățeni că mă voi lupta, voi vorbi de la tribuna Parlamentului pentru legi mai bune, drepte și corecte, nu mă voi ocupa de afaceri personale, cum au făcut unii parlamentari giurgiuveni care acum sunt anchetați de DNA. Vă asigur totodată că nu voi susține un Guvern de tip PNL – PDL, care să taie pensiile și salariile românilor, cum au mai făcut-o și nu vom vota niciodată minciuni sau escrocherii electorale.
Ionel Muscalu: Cred că vom avea o șansă importantă la aceste alegeri, pe care trebuie să o fructificăm pentru giurgiuveni, pentru că dacă ne aleg, o fac ca să îi reprezentăm în cel mai înalt for legislativ al țării. Important este ca legile să fie bune pentru popor, iar oamenii care ajung în Parlament să fie profesioniști.
Alexandru Vladu:Vom câștiga sigur în această bătălie cel puțin un deputat și un senator. Suntem pregătiți, suntem încrezători în forțele noastre, așa că nu ne rămâne decât să așteptăm să treacă timpul și noi să devenim chiar a doua forță politică din Giurgiu.
Vă reamintim numele candidaţilor din partea ALDE Giurgiu la alegerile parlamentare ce vor avea loc în data de 11 decembrie: Toma Petcu, Vasile Guşatu, Alexandru Vladu, Ionel Muscalu, Silviu Dumitrescu, Carmen Sima – pentru Camera Deputaţilor şi Vasile Mustăţea, Mariana Iancu, Aurelian Ovidiu Andrei, Vasile Andronache – pentru Senat.
(Teodora Nicolau)
ARTICOLE SIMILARE
LĂSAȚI UN MESAJ
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
26.7
°
C
26.7
°
26.7
°
41 %
6.2kmh
32 %
sâm
26
°
Dum
30
°
lun
31
°
mar
30
°
mie
24
°
NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
A.L.D.E. SUNTETI CEI MAI BUNI . SUCCES IN CAMPANIE.