dsc02573 În cadrul conferinței de presă, săptămânale, a PSD Giurgiu, desfășurată joi, 10 noiembrie, dr. Elena Dinu, manager al Spitalului Județean de Urgență Giurgiu și totodată candidata al social democraților giurgiuveni în Camera Deputaților, a prezentat Programul Național al partidului pe domeniul ”Sănătate”, denumit ”Sănătatea este neprețuită”.

Printre proiectele importante ale acestui Program se numără construirea a 8 spitale regionale, organizate ca centre de urgență-excelență, pentru toate specialitățile medicale, inclusiv cu centre de telemedicină regionale sau naționale în funcție de specialitate, la care se pot conecta centrele medicale, atât pentru diagnostic, dar și pentru a doua opinie; construirea unui spital național, în București, care va fi organizat ca centru de urgență -excelență și cercetare, pe toate specialitățile. Adiacent acestui spital, se va construi un campus medical, care va include facilități (școală, grădiniță, magazine, etc.) pentru cadrele medicale, dar și facilități de cazare pentru însoțitorii bolnavilor. De asemenea, ne dorim reabilitarea / modernizarea / extinderea / dotarea (având în vedere întârzierile majore în pregătirea proiectelor pentru cele 3 spitale regionale și a pericolului pierderii acestor sume) a cel puțin 15 spitale județene, 150 de ambulatorii de specialitate, dar și a 15 unități de primiri urgențe, a declarat dr. Elena Dinu.

Un al proiect din cadrul Programului este cel referitor la întărirea capacității de diagnostic și tratament, prin dotarea fiecărui spital județean cu: echipamente de imagistică moderne/performante – aparate digitale de radiologie convențională, mamografe 3D, echipament CT (computer tomograf) și RMN (rezonanță magnetică nucleară); echipamente pentru analizele de laborator și echipamente de radioterapie – prin înlocuirea echipamentelor vechi existente și/sau dotarea cu cel puțin un echipament nou în centrele existente și înființarea altor centre de radioterapie în spitalele în care nu există.

În ceea ce privește costurile medicamentelor, avem în plan reducerea cu minim 35% a prețului medicamentelor inovative care și-au pierdut patentul, compensarea medicamentelor cu un procent semnificativ pentru categoriile sociale cu venituri reduse și dezvoltarea Companiei Unifarm, ca principala instituţie cu atribuţii de import şi distribuţie a medicamentelor, în vederea asigurării continuităţii aprovizionării şi desfacerii acestora către populaţie, a mai precizat dr. Elena Dinu.

(Teodora Nicolau)