Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat, recent, într-o conferință de presă transmisă LIVE pe Facebook, că scenariul de lucru în acest moment prevede reluarea cursurilor școlare după încetarea stării de urgență în România. 

Anisie a precizat că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei. 

”Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus în România. Așa cum am mai menționat, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.” – a declarat ministrul.

Totodată, Anisie a mai precizat, încă o dată, faptul că anul şcolar 2019-2020 nu va fi îngheţat.

La Giurgiu, conform informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, peste 30.000 de elevi din toate ciclurile (preșcolar, primar, gimnazial sau liceal) sunt afectați de starea de urgență, cursurile și temele pentru aceștia fiind transmise, la acest moment, prin intermediul platformelor on-line dedicate sau cu ajutorul altor metode la distanță (grupuri watts-up, cel mai des). 

Nu se îngheaţă anul şcolar, ci din contră, MEC lucrează pentru ca toată activitatea care presupune reluarea cursurilor şi toate calendarele care trebuie realizate să le punem în practică după ce vom relua cursurile, după ce încetează această stare de urgenţă”, a mai  spus ministrul.

Astfel, evaluarea naţională şi bacalaureatul ar putea avea loc în luna iulie şi nu vor viza materia semestrului al ll-lea.

”Programa nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Conform informărilor primite de la CNSSU, am emis un ordin de ministru prin care am anulat simulările evaluărilor naţionale, evaluările pentru clasele a II-a IV şi a VI-a şi olimpiadele naţionale”, a spus ministrul Monica Anisie.

De asemenea, situaţia şcolară se va putea încheia cu minimum 2 note şi cu nota de la teză, unde este cazul.

Nu în ultimul rând, subiectele de teză vor fi realizate pa baza a ceea ce s-a predat până la data de 11 martie, când au încetat cursurile. 

Admiterea la ciclul de licenţă în învăţământul universitar se va organiza după susţinerea examenului naţional de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza la susţinerea examenului de licenţă sau dizertaţie.