Testele serologice sunt utile după ce vârful epidemiei a trecut, pentru stabilirea persoanelor care s-au îmbolnăvit și s-au vindecat ulterior, susțin specialiștii…

În acest cadru, Alexandru RAFILA, şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi totodată  şeful Laboratorului Institutului Naţional Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti , declara:  „Aceste teste arată trecerea prin boală și arată cât dintr-o populație a trecut prin boală. Aceste teste ne ajută să ne dăm seama ce procent de boală a trecut prin boală. (…)

Ne găsim la începutul perioadei de răspândire a infecției. E puțin probabil să avem un rezultat să justifice o astfel de investigație. Întâi trebuie să avem masă care să justifice. Astea după 1 mai. Dar mai întâi facem studiul. 10.000 mii de teste la nivel național. Trebuie să eșantionăm populația pe etape de vârste. Trebuie să facem 10 -12 mii de țeste” a mai spus Rafila.

(Jurnal)