
După înfrângerea cu Dinamo din Campionat toată lumea aștepta ca băieții lui Marius Șumudică să demonstreze în primul meci din turul trei preliminar UEFA Champions League, că înfrângerea umilitoare în fața câinilor roșii a fost un accident.

Foto: Danezii au făcut cale lungă pentru a-și încuraja echipa din tribune, la Giurgiu…
Deși Astra Giurgiu a început foarte bine meciul cu danezii de la FC Copenhaga, echipa campioană reușind să deschidă scorul după numai şapte minute de la fluierul de start al partidei, când a marcând plasat după o pasă a lui Boudjemaa, danezii au reușit în final să încheie la egalitate , 1-1, având prima șansă la calificarea în play-off-ul UCL.
Foto: În fața unor tribune pe alocuri, pline, giurgiuvenii n-au jucat practic decât o repriză pentru spectacol…
Oaspeţii abia au reuşit să-și creeze două situaţii periculoase până la pauză. Doar pe finalul primei reprize, danezii au fost mai aproape de egalare , după o aruncare lungă de la margine, Lung junior ieşind greșit din poartă, dar salvat de coechipieri . Campioana Danemarcei a dominat jocul însă pe tot parcursul reprizei a doua restabilind egalitatea la jumătatea reprizei secunde când căpitanul danezilor, Delaney , a înscris pentru după pasalui Rasmus Falk. FC Copenhaga, a ratat cu o lovitură de cap chiar și majorarea scorului.

Cei de la Gazeta Sportului mai scriau că în momentul în care a ieșit din sediul clubului, antrenorul Astrei s-a răstit la reprezentanții mass media, care îl filmau, vorbindu-le pe un ton ironic…

De remarcat că la meci, în tribunele stadionul ”Marin Anastasovici”, de la Giurgiu s-a aflat și selecţionerul echipei naționale a României, Christoph Daum.
(Kronikar)

Fotografii : Costel Nicolae



