Federaţia SANITAS din România a avut la sfârşitul săptămânii trecute o şedinţă a Consiliului Naţional lărgit la care au participat şi reprezentanţii unităţilor din asistenţă socială din 20 de judeţe, printre care şi Giurgiu. În calitate de invitaţi, la această şedinţă au participat Dragoş Pâslaru – Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Vlad Voiculescu – Ministrul Sănătăţii.
Au fost discutate punctual inechităţile create de OUG 20 şi 43/2016 şi solicitările susţinute de Federaţia SANITAS: introducerea tuturor categoriilor de salariaţi omise – personalul TESA, salariaţii din DSP-uri, cei din medicina şcolară şi creşe, angajaţii din asistenţa socială, corectarea grilelor de salarizare, aducerea sporurilor la nivelul anului 2016, etc. De asemenea, au fost dezbătute toate problemele semnalate de colegii din asistenţa socială şi au fost aduse la cunoştinţa directă a ministrului de resort.
Cei doi miniştri au declarat că timpul scurt şi constrângerile bugetare nu le permit să facă, promisiuni ferme. Având în vedere desfăşurarea evenimentelor, Consiliul Naţional SANITAS a hotărât următorul program de acţiuni revendicative. După cum ne spunea lidera de Sindicat din sistemul de sănătate giurgiuvean, Aurelia Grosu, începând cu data de 19 septembrie 2016 toate organizaţiile SANITAS din ţară vor începe strângerea de semnături pentru declanşarea conflictelor de muncă. Începând cu data de 20 septembrie, în fiecare zi de marţi, se va picheta câte o instituţie a statului în cadrul acţiunii numite „Marţea SANITAS”. Probabil Giurgiului îi va veni rândul pe 5 sau pe 11 octombrie din câte am înţeles, ne-a precizat lidera de sindicat. În data de 12 octombrie ar urma să se desfăşoare greva de tip japonez cu purtarea de banderole, iar în data de 19 octombrie va avea loc greva de avertisment cu încetarea activităţii timp de 2 ore, în intervalul orar 8:00 – 10:00.
Aurelia Grosu ne mai spunea că dacă nu se va întâmpla nimic în tot acest interval de timp, potrivit SANITAS pe 31 octombrie se va declanşa greva generală. Printre instituţiile ce urmează a fi pichetate se află Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. (Florian Tincu)