Anul acesta copiii din Toporu, Malu, Grădinari și Mîrșa vor primi daruri din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlașca” al Judeţului Giurgiu.
În ultimele săptămâni pompierii giurgiuveni s-au mobilizat și au făcut donații, dorind să participe pentru al doilea an consecutiv la Campania “Cadoul din cutia de pantofi”.


41 de cutii au ajuns în cursul dimineții de miercuri, 11 decembrie, la sediul Crucii Roșii, de unde vor fi distribuite copiilor care provin din familii cu posibilități financiare reduse.
Impresionați de bucuria pe care au simțit-o copiii care au mai primit cadouri din partea pompierilor, aceștia au cumpărat jucării, îmbrăcăminte și dulciuri pentru fetițe și băieți cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani.
De altfel, încă de miercuri, primele daruri au plecat deja la copiii din localitățile Toporu și Malu, iar săptămâna viitoare la Mîrșa și Grădinari, astfel încât să ajungă la copii până de Crăciun.

(Jurnal)