AcasăActualitateBunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 102.000 de lei, descoperite de...

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 102.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor acțiuni specifice derulate pe linia prevenirii și combaterii faptelor ce aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, peste 1.200 de bunuri care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

„În cursul zilei de ieri, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra a două autocare, care transportau persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi din plastic. Acestea conţineau peste 500 bunuri, constând în articole vestimentare, de încălțăminte precum și parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unor pasageri ai autocarelor, cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 25 și 38 de ani și un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani.

Produsele sus-menționate, în valoare de aproximativ 102.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul S.T.P.F. Giurgiu” – anunță purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Giurgiu, inspector principal de poliție Roxana Popazu.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
89%
4.7m/s
98%
vin
17 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
17 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!