Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism de lux, în valoare de peste 194.000 lei, căutat de autoritățile din Marea Britanie.

În data de 03.12.2020, în jurul orei 18.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 35 ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270, alin. 1, Cod Penal, persoana în cauză fiind cercetată în stare de libertate.

Autoturismul, în valoare de 194.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.