BOBOTEAZA 2022 la Giurgiu: Emoții la recuperarea crucii, pentru veteranul de 53 de ani care s-a aruncat în apele Dunării (GALERIE FOTO/VIDEO)

0
761

An de an, slujba de Bobotează ne obișnuise să fie derulată pe temperaturi mult sub zero grade Celsius. De data aceasta, pe aproximativ 12 grade, cu plus, trei temerari au îndrăznit să se arunce în apele Dunării (Bazinul Dunării, mai exact, aflat în imediata apropiere a Portului Trimodal) în încercarea de a prinde crucea aruncată în apă de către Părintele Arhimandrit Teodor Șerban, starețul Mânăstirii „Sf. Ioan Rusul” din Slobozia, vicar episcopal.

Cei trei care au înfruntat apa rece a fluviului, denumit, simbolic, de către părintele Teodor Șerban, „Iordanul românesc”, sunt Răzvan Alin Nidelea (28 de ani, cel care, de altfel, a și prins crucea), Marius Antonescu (29 de ani, „câștigător” al unor ediții anterioare), și Gigi Marius Velicu (53 de ani, veteranul de vârstă al curajoșilor acestui an).

Evenimentul giurgiuvean a debutat la primele ore ale dimineții, cu slujba de sfințire a apei, efectuată de un sobor important de preoți, conduși de către Părintele Teodor Șerban. La slujbă au participat peste două sute de persoane, cu respectarea – pe cât posibil – a regulilor impuse de pandemie.

După slujba propriu zisă, toți preoții, împreună cu primarul Adrian Anghelescu, viceprimarul Marian Damian și administratorul public al municipiului, Ionel Muscalu, s-au deplasat, într-o procesiune de aproape o oră, până la locul unde erau așteptați de alte aproape o sută de persoane, dornice să vadă cine va prinde crucea aruncată în apele fluviului, anul acesta…

La final, după ce au ieșit din apă, cei trei temerari au fost premiați de Episcopia Giurgiului cu câte o superbă cruce din lemn, cu câte o icoană și cu obiecte specifice acestei zile. La rândul lor, cei de la Primărie, prin primarul Adrian Anghelescu, i-au premiat pe cei trei cu sume de bani, modeste, ce e drept: 200 de lei pentru câștigător, 150 de lei pentru ocupantul locului II și 100 de lei pentru ocupantul locului III.

 

 

 

 

Emoții mari a dat ocupantul locului III, veteranul Gigi Marius Velicu, ce a fost ajutat de către pompierii aflați la datorie să iasă din apa rece.