Resfințirea bisericii de la Drăgănescu, Jud. Giurgiu, are loc după ce, în perioada anilor 2009-2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-au întreprins importante și necesare lucrări de consolidare şi restaurare a picturii – operă a cunoscutului duhovnic Arsenie Boca.

Evenimentul din 30 septembrie 2018 va începe cu Sfânta Liturghie care va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, după următorul program:

 

Orele

·   09:00 – Slujba resfințirii;

·   10:30 – Sfânta Liturghie;

·   12:30 – Cuvântul de învățătură;

Biserica Sf. Nicolae din Drăgănescu a fost pictată de către părintele Arsenie Boca care a lucrat aici aproape 16 ani, din 1967 până în anul  1983. Pictura cuprinde scene din Noul Testament, dar şi scene moralizatoare prin care duhovnicul transmite învățături de credință pelerinilor credincioșilor. 

Dintre toate icoanele şi frescele realizate de-a lungul anilor, pictura bisericii de la Drăgănescu se distinge într-un mod cu totul deosebit. Nu întâmplător despre acest locaş s-a spus ca ar reprezenta o veritabilă „Capelă Sixtină a Ortodoxiei Româneşti„. Nichifor Crainic, marele teolog român, născut pe plaiuri giurgiuvene, la Bulbucata, mărturisea că pictura Părintelui Arsenie Boca “are darul de a-l apropia pe om de Biserică, de a ne lumina, de a ne face să problematizăm şi să ne gândim la sensul vieţii noastre de creştini”.