Organizatorii UNTOLD au anunțat miercuri, 14 iulie, că vor lansa şi pentru ediţia din 2021 o campanie de donare de sânge, în cadrul căreia cei care doresc pot să obțină bilete gratuite la festival.

Biletele gratuite pentru Untold oferite celor care donează sânge i-a scos pe mulţi tineri din casă. Cei mai mulţi abia aşteaptă să meargă din nou la concerte după ce anul trecut festivalurile au fost amânate din cauza pandemiei.

Cei care nu vor merge la Cluj în septembrie, au venit să doneze cu gândul să le dăruiască biletul prietenilor. Indiferent de motiv, sângele va ajuta bolnavii din spitale. Din cauza caniculei şi a concediilor, numărul donatorilor a scăzut foarte mult în ultimele zile.

„Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network, iniţiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă! Organizatorii lansează cea de-a şaptea ediţie a campaniei de donare de sânge care a mobilizat zeci de mii de oameni din România. În acest an, campania se desfăşoară în perioada 17 iulie – 5 septembrie în toate centrele de transfuzii din ţară. Totodată, caravana mobilă va fi prezentă în 11 oraşe mari din România”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de organizatori.

„Ca şi în anii precedenţi, fanii festivalului UNTOLD vor putea dona şi anul acesta, atât în centrele fixe, cât şi la caravanele mobile. Caravana poate fi găsită în 11 oraşe ale ţării: Bucureşti, Constanţa, Târgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Ploieşti, Craiova, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Cluj-Napoca. Toţi cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD 2021 (…)”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, cei care donează sânge la caravana mobilă şi se înscriu în baza de date „Şi Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD şi tichete de cumpărături de 100 de ron din partea Kaufland România. De asemenea, cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din ţară trebuie să acceseze site-ul untold.com, secţiunea Blood Network, unde vor completa formularul solicitat, vor ataşa o poză cu adeverinţa de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher valoric de 10 euro pe care îl vor putea folosi la achiziţionarea abonamentelor pentru UNTOLD 2021.

„Suntem convinşi că anul acesta vom avea un record de donatori, atât la caravana mobilă, cât şi în centrele fixe, în contextul în care acum fanii au garanţia că festivalul UNTOLD se va ţine în această toamnă! Noi suntem mândri că, alături de partenerii noştri, reuşim să ţinem în viaţă această campanie de 7 ani, dar mai ales suntem mândri de tinerii frumoşi care donează în fiecare an şi prin gestul lor au salvat şi salvează mii de vieţi!”, declară directorul de comunicare al UNTOLD, Edy Chereji.

UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie la Cluj-Napoca.

Anul acesta, cine merge la festival trebuie să aibă şi adeverinţă de vaccinare.

(Jurnal)