Anul 2019 e pe sfârşite şi inevitabil sosesc profeţiile pentru 2020 ale Babei Vanga, presupusa clarvăzătoare moartă în Bulgaria în 1996 la vârsta de 85 de ani, considerată Nostradamus din Balcani.

Iar premoniţiile sale sunt neliniştitoare. În mod special în vizorul Babei au ajuns preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele Statelor Unite Donald Trump. Potrivit Babei Vanga, în 2020 viaţa lor va fi pusă în pericol.

Vladimir Putin

În profeţiile sale, actualul preşedinte al Rusiei va avea un an 2020 foarte dificil şi totul va începe cu o tentativă de asasinat. Iar asasinul ar fi un bărbat din Kremlin. Asupra Moscovei s-ar putea prăpbuşi un meteorit.

Donald Trump

Probleme de sănătate va avea în schimb Donald Trump, care, potrivit Babei Vanga, se va îmbolnăvi de o boală misterioasă care-l va lăsa surd. I se va diagnostica printre altele o tumoră la creier cu simptome de ameţeală şi zumzete în urechi.

China

Baba Vanga a prezis şi despre China vare va deveni una dintre cele mai mari puteri economice şi va trece la cârma puterii globale. Vor fi descoperite noi tehnologii care vor revoluţiona rasa umană. În sfârşit, în premoniţiile sale extremiştii musulmani vor cuceri Europa care va intra în colaps după o mare schimbare care, potrivit multora, s-ar referi la Brexit.

Sunt mai multe evenimente pe care Baba Vanga se pare că le-a prezis

Înainte de atentatul asupra Gemenilor, femeia spusese: „ Oroare, oroare! Fraţii din America vor cădea după ce vor fi atacaţi de păsări de oţel. Lupii vor urla în tufişuri şi sângele oamenilor nevinovaţi se va împrăştia”. Înaintea dezastrului submarinului Kursk, care în anul 2000 a produs moartea întregului echipaj, în 1980, Baba Vanga a spus: „Kursk va fi acoperit de apă şi întreaga lume va plânge”.

Cine e Baba Vanga

Baba Vanga, pe numele său adevărat, Vanghelia Pandeva Dimitrova, s-a născut la Strumica (în Macedonia), în 1911, într-o familie foarte săracă, iar la 12 ani a rămas oarbă. Neputându-şi permite îngrijirile necesare, femeia a rămas oarbă pentru tot restul vieţii şi a început să aibă primele viziuni aproape imediat după orbire. Potrivit celor care cred în ea, Baba Vanga era capabilă să citească gândurile şi să prevadă viitorul, iar faima sa a fost atât de mare încât lideri comunişti bulgari s-au folosit de ea pentru a-şi organiza propria agendă politică.

În multe cazuri, profeţiile Babei Vanga s-au adeverit parţial. Iată ce a prezis clarvăzătoarea bulgară de-a lungul anilor:

-Încălzirea globală şi tsunamiul din 2004, prevăzut încă din anii ’50. „Regiunile reci vor deveni calde şi vulcanii se vor trezi. O undă gigantică va lovi cu putere coastele şi oraşele vor fi complet scufundate în apă. Totul se va topi ca gheaţa”.

– 11 septembrie (prevăzut în 1989): „Oroare, oroare! Frăţia americană va cădea după ce va fi atacată de păsări de oţel. Lupii vor urla în tufişuri şi va curge sânge nevinovat”.

-Tragedia submarinului Kursk din 2000 (prevăzut în 1989): „La sfârşitul secolului, în august 1999 sau 2000, Kursk se va scufunda în ape şi toată lumea va plânge pentru el”.

-Alegerea lui Obama: „Al 44-lea preşedinte al Statelor Unite va fi afro-american şi va fi ultimul de acest fel din istoria lor”.

-Primăvra Arabă: „Va fi un mare război islamic, care va începe în 2010 şi va deveni mondial. În Siria arabii vor folosi arme chimice împotriva europenilor”, titrează Leggo.

(Jurnal)