Reprezentanţii consiliilor judeţene, municipiilor şi comunelor din ţară cer Guvernului să aprobe, până la finalul anului, bugetul pentru anul 2020 şi crearea unui fond de creditare nerambursabilă care să asigure contribuţia proprie la proiectele finanţate din fonduri nerambursabile.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene (UNCJR), Asociaţia Municipiilor din România (AMR) şi Asociaţia Comunelor din România (ACoR) au semnat, miercuri, un acord între cele trei structuri asociative ale administraţiei publice locale din România şi au transmis primului -ministru şi ministrului finanţelor publice solicitările referitoare la echilibrarea bugetelor pentru anul 2020.

Astfel, UNCJR, AMR şi ACoR solicită Guvernului modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, astfel încât finanţarea unităţilor administrativ-teritoriale să fie reglementată prin Legea finanţelor publice locale şi nu prin Legea bugetului de stat, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, iar această modificare să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

De asemenea, UNCJR, AMR şi ACoR îşi doresc un calendar de aprobare a Legii bugetului de stat pe anul 2020, astfel încât bugetul să fie depus de către MFP la Guvern, pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie 2019, Proiectul Legii Bugetului să fie depus de către MFP la Guvern până la data de 15 octombrie 2019, iar apoi să fie supus spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 1 noiembrie 2019.

Totodată, autorităţile locale mai cer ca începând cu ianuarie 2020, finanţarea sistemului de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi judeţelor să se aloce integral de la bugetul de stat, prin asigurarea de sume defalcate din TVA cu destinaţie specială, fără ca acestea să greveze bugetele minime de funcţionare ale autorităţilor locale.

(Jurnal)