Acasă Actualitate Autoritatea Vamală Română se desparte de ANAF

Autoritatea Vamală Română se desparte de ANAF

0
Autoritatea Vamală Română se desparte de ANAF

Vama redevine entitate separată după ce actuala Direcție Generală a Vămilor, parte a ANAF, a fost înființată în 2013, preluând activitatea Autorității Naționale a Vămilor de la momentul respectiv. Proiectul a fost inițiat în toamna anului 2019 de Eugen Teodorovici, la acel moment senator și ministru al Finanțelor, și a beneficiat ulterior și de susținerea PNL, inclusiv a Ministerului Finanțelor în perioada în care instituția era condusă de actualul premier, Florin Cîțu, precum și de sprijinul actualului ministru, Dan Vîlceanu.

Legea a fost publicată în Monitorul oficial și promulgată de președintele Klaus Iohannis. Legea va intra în vigoare în 30 de zile.

Conform documentului, Vama va fi în subordinea Ministerului Finanțelor, așa cum e și ANAF.

Autoritatea preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

Personalul preluat de la ANAF şi de la unităţile subordonate acesteia la Autoritate şi în structurile teritoriale ale acesteia îşi păstrează toate drepturile, inclusiv cele salariale.

Autoritatea Vamală Română va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor Publice, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor Publice.

Autoritatea elaborează reglementările vamale care sunt în competenţa României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, aplică politica şi legislaţia vamală, respectiv, fiscală în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuţiile de autoritate vamală şi controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală şi fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa.

Am dorit să aflăm care sunt beneficiile pe care cele două autorități le au cu ocazia acestei despărțiri și în acest sens am luat legătura cu conducerea ANAF Giurgiu care ne-a precizat printre altele: „În 45 de zile (după intrarea în vigoare a acestei legi, adică după cele 30 de zile) Guvernul trebuie să emită o hotărâre privind organizarea, modul de funcţionare, numărul maxim de posturi al autorităţii vamale. Ulterior, în termen de maxim 60 de zile, trebuie realizate protocoalele de predare-preluare. Beneficiile cele mai mari le vor avea cei de la Autoritatea Vamală Română deoarece ei vor dispune de buget propriu. Vor putea face investiții fie din bani proprii, căci dispun de gestionarea directă a banilor, fie își pot finanța proiectele din bani europeni. Vor exista mult mai multe oportunități ulterior, prin aprobarea actelor normative. Cu siguranță însă, executările silite a amenzilor vamale vor rămâne în sarcina ANAF-ului”.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
79 %
3kmh
100 %
joi
7 °
vin
10 °
sâm
10 °
Dum
14 °
lun
15 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com