Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, miercuri şi joi, întreg teritoriul ţării va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie, pe alocuri cu formare de polei.

Au fost emise mai multe coduri portocalii şi galbene care vizează anumite regiuni din țara vecină. Potrivit MAE, în Bulgaria a fost emis cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie în regiunile: Stara Zagora, Haskovo şi Kârdjali. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, care vor atinge valori între 30 şi 50 litri/mp. De asemenea, miercuri şi voi, va fi cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie, cu formare de polei, în regiunile: Vidin, Montana, Vraţa, Loveci, Pleven, Gabrovo, Veliko Târnovo şi Ruse. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, cu valori între 20 şi 25 litri/mp.

Pericolul formării de polei

În plus, a fost emis cod galben pentru regiunile: Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Sofia, Sofia-Regiune, Pazardjik, Smolian, Plovdiv, Sliven, Yambol, Târgovişte, Razgrad, Silistra, Şumen, Dobrici, Varna şi Burgas. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, cu valori cuprinse între 20 şi 30 litri/mp. ”Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autoturismele echipate corespunzător circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării de polei sau a vizibilităţii reduse”, au transmis reprezentanţii MAE. 

Cui ne putem adresa pentru ajutor

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

(Jurnal)