joi, aprilie 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Atenţie !? Se dă liber la comerţul cu diplome!

Atenţie !? Se dă liber la comerţul cu diplome!

0
Atenţie !? Se dă liber la comerţul cu diplome!

thu-260463Deşi sistemul nostru de învăţământ a creat  oameni valoroşi, nu trebuie să ezităm să dezbatem în mod corect şi  lacunele acestui sistem, care a permis portul ilegal de inteligenţă, acreditând ignoranţa  prin emiterea de diplome pe bandă rulantă unor neaveniţi care şi-au cumpărat diplomele   de studii,  trezindu-ne peste noapte cu licenţiaţi sau doctori  care abia au  reuşit să termine liceul.

Din nefericire se pare că o nouă modificare, în domeniul Educaţiei,  ar putea crea   confuzie. Ea se referă la înlocuirea cu avertisment a amenzii de la 5.000 lei la 50.000 lei (Art. 360, alin. 1, lit. b) din Legea Educaţiei Naţionale, pentru comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat, interzisă prin Art. 143, alin 5 Legea Educaţiei Naţionale.  Practic, dacă acest proiect legislativ va fi aprobat în forma propusă de Guvern, firmele care comercializează lucrări de diplomă, ce ar fi depistate de autorităţile competente vor fi pasibile  doar de câte un avertisment şi nu de amenda prevăzută în momentul de faţă în Legea Educaţiei.

Deşi în România funcţionează zeci de site-uri care comercializează lucrări de diplomă pentru toate nivelurile de studiu, până acum nicio autoritate publică nu a sancţionat cu amendă contravenţională vreuna dintre aceste firme. O serie de afaceri cu vânzări de diplome care până acum îşi situau activitatea la limita legii, ar putea scăpa astfel de amenzi în cazul în care activitatea lor ar fi dovedită ca  ilegală de autorităţile competente. Proiectul legislativ este supus dezbaterii publice până la data de 01.05.2017, iar propunerile pot fi transmise pe adresa  dezbateri.publice@imm.gov.ro.

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
69 %
2.1kmh
8 %
J
23 °
vin
25 °
S
24 °
D
14 °
lun
10 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com