Vara încă nu a trecut, iar puținele bălți și piscine amenajate din oraș sunt, mai ales la sfârșit de săptămână, solicitate de către cei ce doresc să se răcorească . Puțini însă știu că din apă pândesc tot felul de pericole…
Atenție la Clor și la E-coli
Enterocolita este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni pe care le putem face în urma contactului cu apa de piscină , dar și apa de mare infectată cu bacteria ce ne pot crea probleme de piele sau iritaţii ale ochilor.
De obicei clorul folosit în piscine ar trebui să distrugă bacteriile. Însă dacă nu este respectată concetraţia, clorinarea nu se face regulat sau apa este încălzită, bacteriile se pot dezvolta, deoarece le place mediul umed. În apa de mare situaţia este alta. Deşi este un mediu sărat care omoară unele bacterii, sunt şi microorganisme rezistente, cum ar fi E-coli. Una dintre neplăcerile cu care vă puteţi alege atunci când mergeţi la mare sau la piscină este enterocolita. „Aceste tip de afecţiune este dat de bacterii, în special de E-coli. Simptomele sunt neplăcute. Apar dureri mari de burtă, greaţă, vărsături, diaree, iar uneori şi febră. Dacă aveţi astfel de simptome la câteva ore după ce aţi înotat în mare sau în piscină mergeţi la medic. Infecţia cu E-coli trebuie tratată cu antibiotice. De precizat că acest clor din piscină poate afectamai ales ochii copiilor. De aceea este recomandat ca aceștia să poarte ochelari de înot care să ferească ochii de contactul cu apa. De asemenea, dacă în apă sunt bacterii, copiii pot face otite. Nu ar fi rău să aibă pe cap o cască de înot, mai spun specialiștii.
Pericol de insolaţie
După o zi de plajă ne putem alege şi cu insolaţie. Este obligatoriu să purtaţi şapcă sau pălărie pe cap. Insolaţia are aceleaşi simptome ca şi enterocolita, dar este însoţită şi se dureri mari de cap. Simptomele dispar însă în 24 de ore, mai ales dacă staţi la umbră sau răcoare“, spun medicii.
Alți dușmani: infecțiile pielii
Şi pielea poate fi afectată de bacteriile din apa de la piscină. Pot apărea pete albe sau maronii. Denumită medical pitiriazis versicolor, afecţiunea este dată un parazit destul de întâlnit. Microbul acţionează atunci când avem pielea transpirată. Ne apar astfel pe corp mai ales pe piept, spate şi braţe, pete de culoare albă, maro sau roşie. Mulţi pacienţi le ignoră deoarece nu dau mâncărimi, însă se extind dacă nu sunt tratate, spune medicul dermatolog Alina Vija. Cel mai des însă de la piscine putem lua ciuperci ale picioarelor. De aceea şlapii sunt obligatorii chiar şi la duş. Fungii se dezvoltă rapid în mediu umed şi cel mai des ne afectează picioarele, mai ales dacă mergem desculţi. Ciupercile picioarelor se manifestă prin mâncărimi în talpă şi între degete, dar şi prin descoamarea pielii. În cazul unghiilor, acestea se îngălbenesc dacă sunt afectate de ciuperci. Dacă aveţi astfel de simptome este bine să mergeţi la medic pentru a vă recomanda un unguent, mai spune medicul.
(Jurnal)