În această seară se stabilesc grupele Ligii Campionilor din sezonul 2019-2020, competiție transmisă de Digi Sport. După meciurile de miercuri se cunosc și ultimele echipe calificate în grupele UEFA Champions League. CFR Cluj va juca în grupele Europa League, după ce a fost învinsă de Slavia Praga.

În urma meciurilor disputate miercuri seară, 28 august, s-au aflat și ultimele trei echipe care s-au calificat în grupele Ligii Campionilor din acest sezon. Astfel, se cunosc toate cele 32 de formații care se vor lupta pentru cel mai râvnit trofeu.

Ajax, Club Brugge şi Slavia Praga (care a învins-o pe CFR Cluj) sunt ultimele nume intrate în urnele Ligii Campionilor, relatează Mediafax.

În prima urnă se vor afla campioanele din Spania, Anglia, Italia, Germania, Franța, Rusia și câștigătoarele Ligii Campionilor și Europa League.

Urnele Ligii Campionilor 2019-2020

Urna 1

1. Liverpool
2. Chelsea
3. Barcelona
4. Manchester City
5. Juventus
6. Bayern
7. PSG
8. Zenit

Urna 2

1. Real Madrid
2. Atletico Madrid
3. Borussia Dortmund
4. Napoli
5. Şahtior
6. Tottenham
7. Ajax
8. Benfica

Urna 3

1. Olympique Lyon
2. Bayer Leverkusen
3. FC Salzburg
4. Olympiakos
5. Brugge
6. Valencia
7. Inter
8. Dinamo Zagreb

Urna 4

1. Lokomotiv Moscova
2. Steaua Roşie
3. Genk
4. Galatasaray
5. Leipzig
6. Atalanta
7. Lille
8. Slavia Praga

Cea mai grea grupă posibilă ar putea fi formată din Liverpool, Real Madrid, Inter Milano și Leipzig, iar cea mai accesibilă grupă ar fi Zenit, Benfica, Dinamo Zagreb și Slavia Praga.

Tragerea la sorţi a Ligii Campionilor are loc joi, 29 august, de la ora 19:00.