AcasăActualitateAstăzi îl sărbătorim pe Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor

Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai Bisericii lui Hristos. 

Pomenit de biserica ortodoxă în data de 27 iulie, acest sfânt este numit „doctor fără de arginţi”, arătându-se prin aceasta că el n-a umblat după averi şi s-a mulţumit cu ceea ce putea avea  din rosturile lui şi nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute.

Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, fiind un model de doctor, slujitor şi creştin al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Conform tradiției creștine, în momentul în care sfântul a fost decapitat, se spune că din rana sa nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care trupul sfântului era legat a rodit pe loc. Chiar dacă trupul sfântului a fost ars, credincioșii au scos din cenușă trupul său neatins de foc, care mai apoi este îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul în anul 303.

La Giurgiu, bisericuța de lemn din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu poartă hramul Sfântului Pantelimon, motiv de sărbătoare în fiecare an, pe 27 iulie.

Ca în fiecare an, preotul paroh Liviu Mihail Neacșu cel care păstorește de atâția ani, bisericuța maramureșeană din curtea Spitalului Județean de Urgență, dar ținând cont și de situația epidemiologică actuală, a organizat împreună cu ajutoarele sale de nădejde o acțiune discretă, pregătind o mulțime de pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe din municipiul Giurgiu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
90%
1.2m/s
83%
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
19 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!