Cu toții știm că Moș Nicolae aduce daruri, iar ziua de 6 decembrie este o zi specială pentru toți copii. Însă câți dintre noi știm cu adevărat care este legenda lui Moș Nicolae? Află cine a fost Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit tradiția cadourilor în ghete.

Cine este de fapt Moș Nicolae?

Moş Nicolae este o personificare populară a timpului îmbătrânit. El a preluat din calendarul creştin numele și data de celebrare de Sfântul Nicolae, un personaj real (episcop de Myra), apărător al credinţei în Iisus. El a fost recunoscut ca sfânt începând din secolul al XVI-lea. Deci, Moş Nicolae a existat ca trup şi suflet, acum el există ca spirit, fiindcă întruchipează bunătatea, credinţa şi generozitatea.

Legenda lui Moș Nicolae Sfântul Nicolae a trăit în secolele II-III d.Hr, iar data de 6 decembrie celebrată astăzi este data morţii sale, în anul 352. Când a crescut, Nicolae a fost dus la școală pentru a studia Sfânta Scriptură, deoarece încă de la vârste fragede s-a arătat iubitor de săraci. Rămas fără părinţi, a folosit averea rămasă de la părinţii săi pentru a-i ajuta pe cei săraci şi pentru a ridica o biserică. Pe zi ce trecea Nicolae evolua tot mai mult duhovnicește, de aceea i s-a încredințat lui Dumnezeu, apoi a plecat la o mănăstire pentru a se călugări, însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru el.

Pe durata vieții, Nicolae a propovăduit învățăturile Sfintei Scripturi cu multă sârguință, iar asta l-a făcut să fie foarte îndrăgit de locuitorii orașului. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, copii și văduve. Tradiția cadourilor de Moș Nicolae Oferirea de cadouri a devenit o tradiție de Sfântul Nicolae, după ce sfântul însuşi a devenit cunoscut datorită mărinimiei de care a dat dovadă în timpul vieţii sale. Seara de 5 spre 6 decembrie este cea mai așteptată seară de către cei mici. Lustruiesc ghetuțele, pregătesc cizmulițele și îl așteaptă cuminți pe Moș Nicolae.

Cum a luat naștere tradiția cadourilor în ghete de Moș Nicolae

Dintre faptele sale, atrage atenţia un episod, relatat în scrierile religioase. Se spune că Sfântul Nicolae a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre desfrâu, iar când Sfântul Nicolae a auzit povestea, în miez de noapte, le-a sărit în ajutor fetelor. A ajuns la casa omului sărman și i-a lăsat o punguță cu bani la fereastră. A doua zi, omul mirat i-a mulțumit lui Dumnezeu și s-a tot întrebat cine este binefăcătorul său. Omul sărman a folosit banii pentru a-și mărita fata cea mare, iar povestea s-a repetat și cu celelalte două fete mai mici. Acestea s-au căsătorit la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae.

Caracterul anonim al acestor gesturi i-ar fi inspirat pe oameni să îşi ofere daruri de Sfântul Nicolae. Din acest motiv, preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar putea fi socotit adevăratul Moş Crăciun, şi asta pentru că Nicolae este, într-adevăr, un aducător de daruri. Moș Nicolae ajută fetele sărace Despre Sfântul Nicolae se mai spune că este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac, că ajută văduvele şi orfanii, dar şi fetele sărace la măritat.

Tot el este stăpânul apelor şi îi salvează de la înec pe navigatori, apără soldaţii pe timp de război şi de aceea este invocat în timpul luptelor. În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este unul dintre cei mai populari sfinţi.

O legendă ardeleană spune că Sân-Nicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou în lumina mare, când cerurile se deschid de trei ori.

(Jurnal)