Pe 27 iulie, românii prăznuiesc Sfântul mare mucenic şi tămăduitor, doctor fără arginţi Pantelimon. Fratele mai mic al Sfântului Ilie, Sf. Pantelimon, cunoscut şi ca Sfântul Ilie cel mic (sau cel şchiop), sau Pintilie Călătorul, încearcă să-l facă pe acesta să fie mai îndurător cu credincioşii care cad în pacat. Sf. Pantelimon se serbează pentru a linişti trăsnetele, arsurile şi căderile de grindină.
SFANTUL PANTELIMON: Tradiţii pentru spor şi sănătate
Sărbătoarea anticipează plecarea verii
Tradiţia populară spune că în ziua Sfântului Pantelimon, cerbul iese din apă şi aceasta începe să se răcească.
Tot acum, frunza teiului se întoarce pe dos, un semn că deplânge plecarea verii şi apropierea iernii.
Se mănâncă porumb şi dovlecei
În această zi, potrivit tradiţiei populare, se mănâncă preparate din porumb şi dovlecei, pentru a fi mai viguroşi în timpul iernii.
În fiecare gospodărie este bine să se consume porumb şi dovlecei fierţi, pentru ca în viaţa credinciosului să nu apără obstacole care să-i tulbure liniştea şi sporul casei .
Credincioşii împart săracilor multe fructe
În ziua praznicului „doctorului fără de arginţi”, credincioşii împart celor săraci multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase în anul următor. .
Nu se lucrează în ziua praznicului
De asemenea, se mai spune că, pentru a fi sănătoşi, oamenii nu trebuie să lucreze în ziua acestui praznic. Cei care nu respectă tradiţia se pot îmbolnăvi de afecţiuni grave sau pot avea parte de necazuri şi de pagube în viaţa de familie.
Sfântul îi apără pe oameni de necazuri şi de durere. El merge însă din casă-n casă şi-l pedepseşte pe cel care-l găseşte lucrând.
Dacă gospodina toarce în acestă zi, Sfântul o pedepseşte şi-i moare vaca. În schimb, dacă oamenii respectă sărbătoarea şi nu lucrează, în această zi nu va cădea grindina.
Sfântul aduce noroc şi recolte bogate
Sătenii îl cinstesc pe Sfântul Pantelimon pentru ca acesta să le dăruiască şi în anul următor o recoltă bogată, multe fructe care să nu fie viermănoase. De asemenea, Pantelimon însoţeşte vara şi o roagă să revină în anul următor tot atât de mănoasă, ca în anul precedent. Sătenii îl serbează pe Sfântul Pantelimon pentru a avea şi o recoltă bogată de pepeni.
Sfântul Pantelimon, care a călătorit mult, împlineşte dorinţele călătorului, îl ajută să călătorească cu bine şi cu noroc.
Sfântul Pantelimon este sărbătorit şi de cojocari pentru ca aceştia să aibă bani şi spor în munca lor.
Sfântul ocroteşte gospodăriile de grindină
Credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Pantelimon pentru ca acesta să le păzească gospodăriile de grindină şi pentru a le purta noroc celor care călătoresc.
Sfântul alungă paguba, neliniştea şi teama
Credincioşii spun că Sfântul Mucenic Pantelimon alungă paguba, teama şi neliniştea din casele celor care-l cinstesc prin rugăciune, dăruind săracilor poame, pepeni, dovlecei şi porumb.