AcasăActualitateAstăzi este 1 aprilie, Ziua PĂCĂLELILOR! Cum a apărut ea? Cele mai...

Astăzi este 1 aprilie, Ziua PĂCĂLELILOR! Cum a apărut ea? Cele mai celebre păcăleli! Superstiții!

La 1 aprilie, în toată lumea oamenii se amuză de Ziua păcălelilor, cunoscută şi ca  Ziua nebunilor (April Fools’ Day)!

Astăzi se dă liber la farse  fără ca cel păcălit să se supere. Adică toată lumea păcăleşte pe toată lumea!

Când și cum a apărut această zi?

Se crede că această zi s-ar fi născut  în Franţa, atunci când  ziua de Anul Nou de la 1 aprilie a fost mutată la 1 ianuarie, odată cu adoptarea calendarului gregorian, în secolul al XVI-lea. Astfel cei care au continuat să celebreze Anul Nou pe 1 aprilie în loc de 1 ianuarie erau numiţi ”păcăliţii de aprilie”!

Potrivit dictionary.com. originile acestei sărbători sunt plasate  în Edictul lui Roussillon (1564, Franţa), care decreta că prima zi a Anului Nou, sărbătorită până atunci de Paşti, se muta pe 1 ianuarie. Sărbătoarea Paştilor, cu o dată variabilă, se întâmpla să aibă loc adesea în aprilie, astfel că ”păcăliţii de aprilie” au devenit cei care au păstrat tradiţia celor două sărbători în această lună,

Ziua Păcălelii s-a răspândit în Marea Britanie, în timpul secolului al XVIII-lea. În Scoția, tradiția a devenit un eveniment de două zile, începând cu „vânarea gowk-ului”, în care oamenii erau trimiși după o pistă falsă (gowk înseamnă pasărea cuc, un simbol pentru prost) și urmat de Ziua Tailie, care implica farse jucate pe spatele oamenilor, cum ar fi fixarea cozilor false sau semne precum „loviți-mă”.

 În Marea Britanie şi Canada, farsele de Ziua internaţională a păcălelilor – ”Fool’s Day” – se fac până la amiază, după acest moment al zilei considerându-se că poartă ghinion să mai faci farse. Oricine uită această regulă devine chiar el ”April Fool”.

În Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi zonele unde se vorbeşte franceza din Canada şi Elveţia, tradiţia de 1 aprilie este cunoscută ca ”Poisson d’Avril” (”peşte de aprilie”).

                             Superstiții de 1 aprilie

  • Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altfelvei avea ghinion tot anul.

  • Cei care nu tolerează sau nu gustă cu umor farsele vor avea şi ei ghinion.

  • Se mai spune că, dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei.

  • Să te căsătorești la 1 aprilie nu e foarte indicat: bărbatul însurat în această zi va fi sub papucul nevestei până la sfârșitul vieții.

  • Copiii născuți la 1 aprilie vor avea noroc pe aproape toate planurile, dar ar face bine să se ferească de jocurile de noroc, care le vor ruina viața.

                                Păcăleli celebre 

În 1985, scriitorul Sports Illustrated, George Plimpton, a păcălit  cititorii  publicînd un articol născocit despre un aruncător începător pe nume Sidd Finch, care putea arunca o minge rapidă cu peste 168 de mile pe oră.

În 1992, National Public Radio a difuzat un spot în care fostul președinte Richard Nixon spunea că va candida din nou pentru președinție… doar că era un actor, nu Nixon, iar scena a fost o farsă de Ziua Păcălelilor.

În 1998, după ce Burger King a făcut reclamă la un „Whopper pentru stângaci”, zeci de clienți au cerut un astfel de sandviș.

În 1957, BBC a raportat că fermierii elvețieni se confruntă cu o recoltă record de spaghete și a arătat imagini cu oameni care recoltează tăieței din copaci.

                                     Păcăleli la români

În România totul începe cu țepele, la propriu , ale  lui Tepeș Vodă… O altă farsă este anunțul cu Piata de opere de arte false din România, numărând  8.000 de tablouri de „Grigorescu”!? La astea se adaugă falsa moarte a poetului Dimitrie Stelaru…După ’90 o păcăleală mare  a fost  Scandalul „Caritas” – cea mai mare inginerie financiară a revenirii la democrație. Au urmat Gerald, Mondoprosper și alți urmași ai schemei Caritas ca și fenomenele Bancorex, SAFI sau FNI…

Să nu uităm să o amintim pe ultima: bucureşteni au fost păcăliţi în cea mai mare piaţă a Capitalei, în luna august 2022, când s-au înghesuit  să  cumpere fructe şi legume… de la falşi producători, care au cultivat suprafeţe mici, doar ca să obţină certificate de la primărie. În realitate, marfa era adusă din alte pieţe sau chiar din import. Totul a fost descoperit de Protecţia Consumatorilor, care nu a  putut face însă mare lucru…

Ce mai puteți citi: De mâine se desființează pensiile speciale/ Din luna iunie România intră în Schengen/ Scad prețurile la carburant, la jumătate/ La Giurgiu se desființează taxa de Pod, la trecerea în Bulgaria și se revine la vechiul trafic pe șoseaua București, fără linie continuă…

                      Ei, ce ziceți? Astea da păcăleli de 1 Aprilie!

 

VREMEA

Giurgiu
cer senin
34.7 ° C
34.7 °
34.7 °
31 %
2.8kmh
3 %
mie
35 °
joi
38 °
vin
33 °
sâm
35 °
Dum
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!