Polițiști din cadrul structurii de ordine publică și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere au sancționat contravențional și au confiscat mai mulți metri cubi de lemn în urma unor controale efectuate la agenți economici ce aveau ca obiect de activitate comercializarea de material lemnos.
Timp de două ore, pe 14 septembrie, polițiști de la Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Giurgiu, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere București, au executat o acțiune pe linia combaterii ilegalităților din domeniul silvic pe raza orașului Bolintin Vale și a comunelor Bolintin Deal, Ulmi, Găiseni din județul Giurgiu.
Acțiunile au avut ca scop controlul circulației materialului lemnos pe drumurile publice precum și a agenților economici care au ca obiect de activitate materialul lemnos.
Cu ocazia activităților desfășurate în sistem integrat, o societate comercială a fost sancționată contravențional, pentru comercializare de material lemnos fără documente, cu amendă în valoare de 5.000 lei și a fost confiscată cantitatea de 10 metri cubi lemn foc, din specia fag, în valoare de 1150 lei.
(Jurnal)