Tot mai mult în ultima vreme se discută despre o Lege a amnistiei plecând de la realitatea aglomerării din penitenciarele din România. Acest subiect nu este deloc nou, aşa cum s-ar crede şi nici un scenariu al PSD aşa cum susţin o serie de politicieni. Numărul mare de deţinuţi din penitenciare a fost folosit drept argument de politicienii de la USL pentru a promova Legea amnistiei încă din 2013. Deşi iniţiatorii optau pentru graţierea colectivă, niciunul nu şi-a pus însă problema reintegrării celor care ieşeau din penitenciare. În contextul unei creşteri anuale a numărului de deţinuţi care se reîntorc în penitenciare, atât psihologii cât şi societatea civilă îşi pun mai multe întrebări: În primul rând de ce odată ieşiţi pe poarta Penitenciarului foştii deţinuţi ajung să se întoarcă de unde au plecat? Ce face statul ca să reducă riscurile şi costurile recidivei? Care sunt oportunităţile pentru un deţinut după ce a trecut poarta penitenciarului? Şi cum încearcă România să îi reintegreze pe cei ieşiţi din penitenciare?
Strategia naţională de reintegrare, în lucru din 2010
Primul obiectiv al campaniei susţinute de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD ) consta în studii şi recomandări. O mare parte din munca desfăşurată pe acest palier se regăseşte în “Strategia naţională de reintegrare a persoanelor private de libertate, 2014-2018”, care ar fi fost trimisă de către ANP Ministerului Justiţiei. Strategia naţională de reintegrare are o poveste ceva mai lungă care începe în 2010 când ANP a iniţiat un proiect de colaborare instituţională “în vederea facilitării reintegrării sociale”.
La nivelul Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) Giurgiu, cel puţin din punct de vedere teoretic, există o serie de programe, menite să faciliteze, dacă nu să asigure, reintegrarea socială a deţinuţilor care, după ispăşirea pedepsei, ies pe porţile închisorii. Astfel, oficialii PMS au afirmat, la solicitarea „Jurnal Giurgiuvean”, că programele care se derulează cu acest scop sunt:
– Programul de ADAPTARE LA VIAŢA INSTITUŢIONALĂ – are ca scop asistarea persoanelor nou-depuse în procesul de adaptare la condiţiile mediului instituţional, în conformitate cu cerinţele ce decurg din regulamentele şi recomandările europene pentru penitenciare şi conform cadrului legal de executare a pedepselor privative de libertate, în vederea conştientizării funcţiei educative a pedepsei şi a stimulării interesului de participare la programele şi activităţile recuperative.
– Programul de ALFABETIZARE – Sco-pul programului constă în dezvoltarea cunoştinţelor de scris-citit în limba română ale persoanelor private de libertate care, din diferite motive, nu pot fi incluse în programul de şcolarizare.
– Programul de EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanelor aflate în custodia sistemului penitenciar, prin îmbogăţirea şi diversificarea cunoş-tinţelor de bază asimilate în modulul anterior sau deţinute deja de către participanţi.
– Program de PREGĂTIRE PENTRU LIBERARE are ca scop pregătirea persoanelor care au executat sancţiuni privative de libertate în vederea diminuării impactului negativ produs de ieşirea din mediul penitenciar şi creşterea şanselor de incluziune socială.
Cu toate acestea, mulţi dintre deţi-nuţi preferă să se întoarcă după gratii. Conform aceloraşi date solicitate de publicaţia noastră, la finele lunii aprilie 2017, în Penitenciarul Giurgiu se aflau în custodie un număr de 547 de recidivişti, numărul acestora fiind în creştere în ultimii doi ani. În aceste condiţii, numărul celor care se reîntorc după gratii, după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de libertate, este de aproximativ 40% dintre cei puţin peste 900 de deţinuţi, câţi sunt încarceraţi la Giurgiu.
Şi totuşi… de ce se întorc unii în Penitenciar?
Explicaţia oficialităţilor este, aşa cum ne-am obişnuit, una alambicată: “În absenţa unui sistem interinstituţional interactiv, articulat şi funcţional, care să permită continuarea demersurilor educaţionale şi de asistenţă psihosocială din perioada detenţiei, rezultatele astfel obţinute îşi vor reduce eficienţa, fapt care impune elaborarea si promovarea unei Strategii asumate la nivel naţional”, se arată într-un comunicat ANP. În aceste condiţii, istoria spune că, din 2010-2011 s-a elaborat strategia de reintegrare la care au colaborat ANP, Direcţia de Probaţiune, Ministerul Muncii, Inspectoratul General al Politiei. Proiectul de Hotărâre a Guvernului a fost supus dezbaterii publice, etapa care s-a încheiat în 30 noiembrie 2012. Pe parcursul anului 2013 a fost elaborată şi analiza impactului financiar de către experţii PNUD în cadrul proiectului “Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate”. În plus, câteva modificări legislative în ceea ce priveşte executarea pedepselor a impus si actualizarea conţinutului Strategiei. În acest moment, potrivit ANP, “proiectul Strategiei a fost modificat, urmând ca întregul pachet legislativ aferent Strategiei să fie trimis în perioada imediat următoare, Ministerului Justiţiei, în vederea promovării”. Probabil cel mai important punct abordat în Strategie se referă la perioada post-detenţie. Obiectivele urmărite vizau dezvoltarea şi consolidarea de parteneriate între instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale; preluarea cazurilor în circuit de asistenţă integrată, în perioada post-detenţie; elaborarea şi aprobarea cadrului normativ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea întreprinderilor sociale, destinate creării de noi locuri de muncă pentru grupurile vulnerabile, inclusiv pentru persoanele care au executat pedepse privative de libertate; completarea cadrului normativ privind funcţionarea şi administrarea centrelor de incluziune socială. În lipsa adoptării Strategiei 2012-2016 toate aceste lucruri au rămas cuvinte frumoase pe hârtie. Rămâne la latitudinea penitenciarelor si serviciilor de probaţiune să găsească soluţii pentru a-i ajuta pe cei eliberaţi. Până acum, doar vorbe-n vânt, dacă luăm în calcul numărul crescut (şi în creştere) al persoanelor de dincolo de gratii. Aceasta este varianta „oficială”, însă, neoficial, mulţi dintre cei care ies pe porţile penitenciarelor aleg să se întoarcă din mai multe motive: nu mai au unde să se întoarcă, familiile i-au abandonat, nu există siguranţa unui loc de muncă şi, de cele mai multe ori, preferă să revină pentru că în penitenciar nu duc lipsă de aproape nimic (au cazare, hrană, utilităţi şi servicii medicale asigurate), lucruri de care nu beneficiază „afară”.
Între timp în Danemarca
Potrivit unui studiu comparativ realizat de cei de la PNUD, în Danemarca sunt 4900 de persoane care lucrează în închisori si serviciul de probaţiune. În timpul executării pedepsei peste 50 de programe de reabilitare sunt organizate de către penitenciare. Cu 2 luni înainte de eliberare deţinuţii sunt incluşi într-un program special de pregătire. Înainte de eliberare fiecare deţinut are un plan de acţiune care vizează: angajarea, specializare/educaţia, locuinţa. Consilierul/ofiţerul de probaţiune are în sarcină aplicarea acestui plan. Pe lângă aceasta, „Business Forum for Corporate Social Responsibility” a pus bazele unui program, „High:Five”, prin care se încearcă responsabilizarea companiilor private în ideea de a crea locuri de muncă pentru cei care riscă marginalizarea din cauza cazierului. Este vorba despre un program finanţat din fonduri publice. Angajaţii „High:Five” sunt un fel de consultanţi care ajută companiile să lucreze cu foşti deţinuţi. Potrivit unei evaluări cerute de Ministerul Justiţiei, „High:Five” a fost contactat de 340 de potenţiali candidaţi, dintre care 210 au fost angajaţi. La Giurgiu, din nefericire, în afara datelor seci ale Penitenciarului, în care se spune câte persoane se află după gratii, câte revin sau câte nu, nu există o statistică concretă a numărului celor care îşi găsesc, după eliberare, un loc de muncă. Nici la AJOFM Giurgiu nu există o asemenea statistică, deoarece nu există obligativitatea declarării, la angajare, a situaţiei judiciare. Singurele evidenţe le au cei de la AJOFM în ceea ce priveşte persoanele obligate, prin probaţiune, să urmeze cursuri de reconversie sau calificare profesională, a declarant, pentru „Jurnal Giurgiuvean”, directorul AJOFM Giurgiu, Adriana Iorga.
(O.C.)