De luni, 22 februarie, au fost aprobate șase scenarii „roșii” pentru tot atâtea unități școlare din municipiu, ca urmare a numărului relativ ridicat de cazuri pozitive de COVID 19. Conform unei raportări a Instituției Prefectului, este vorba despre Grădiniţa „Dumbrava minunată” Giurgiu – toată unitatea de învăţământ; Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” Giurgiu – toată unitatea de învăţământ; Liceul Teoretic „Tudor Vianu” Giurgiu – numai pentru clasele a  IX-a D şi a X-a F; Grădiniţa cu Program Normal nr. 6 – numai pentru grupa mică; Şcoala Gimnazială nr. 1 Daia – numai pentru clasa a II – a; Şcoala Gimnazială „Academician Marin Voiculescu ” Giurgiu – numai pentru clasa a V-a B.

Totodată, cabinetele medicale școlare au primit, recent, teste rapide antigen.

La nivelul județului Giurgiu, potrivit prefecturii, au fost repartizate 1.860 de teste rapide antigen, atât în județ, cât și în Municipiul Giurgiu. În aceste condiții, un număr de 20 de cabinete medicale școlare din Giurgiu, dintre care două private, au primit astfel de teste, precum și școlile din Bolintin Vale, acolo unde funcționează astfel de cabinete.

Potrivit protocolului de testare rapidă antigen în școli, aceasta este recomandată elevilor  simptomatici a caror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, colegilor cazurilor confirmate din unitatea de învațămant (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz, dar și cadrelor didactice și altor angajati ai unității școlare, simptomatici, a caror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, precum și contacților persoanelor confirmate pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 minute). În cazul copiiilor, un astfel de test sau orice act medical nu se poate efectua fără consimțământul părinților”, precizează reprezentanții Instituției Prefectului Giurgiu.

(Jurnal)