Anchetă în Poliția Locală. Un angajat de 64 de ani a acostat o tânără pe o stradă din Giurgiu! Individul este recunoscut cu antecedente

0
1462

Opinia publică a Municipiului Giurgiu este oripilată de gestul greu de acceptat al unui polițist local, în vârstă de 64 de ani, care conform declarațiilor unei tinere din Giurgiu, a  fost acostată de acesta, pe stradă.

Astăzi dimineață, câțiva dintre cetățeni, intrigați de isprava polițistului, au sunat la redacție oferindu-ne mai multe amănunte despre individul pervers care a acostat fata. El lucrează ca politist local pe echipajul de intervenție al acestei instituții și se pare că obiceiurile lui proaste sunt  mai vechi și destul de cunoscute în târg.

Omul a fost cândva polițist, dar se pare că a fost dat afară din poliție pentru că a vrut  să violeze o femeie într-un… veceu!

Individul se afla la momentul consumării incidentului, în mașina personală când, la vederea fetei, a devenit insistent cerându-i acesteia să urce pentru a o conduce la destinația către care ea se îndrepta.

Culmea este faptul că fata e nepoata unui polițist local, așa că individul de data asta se pare că nu prea o să scape ușor.

În legătură cu modul în care s-au petrecut lucrurile, iată ce povestește mama fetei, pe Facebook, care se afla cu fetița ei  în legătură „video-call”:

Doresc să aduc la cunoștința tuturor părinților din orașul nostru următorul fapt: În această dimineață copilul meu care este elev la un liceu din oraș (nu conteză care, nu de alta dar să nu afle nea Ion Galantonu’) a fost acostată în jurul orei 6:45, propunându-i să o ducă cu mașina.
Evident că fata nu a răspuns mergând mai departe, acest bătrân pedofil infect oprind în dreptul blocului unde își desfășoară activitatea silvicultorii și pădurarii / vânători ( n.red. AJVPS Giurgiu) și trecând pe partea unde mergea copilul meu. Fata mea fiind pe camera telefonului cu mine, am îndemnat-o să evite și în cazul în care s-ar fi apropiat de ea să țipe cât poate”, a relatat mama fetei acostate.

Întâmplarea a făcut ca atunci când individul a devenit extrem de insistent fata să zărească un echipaj de jandarmi spre care s-a îndreptat grăbită, povestind tot ce i se întâmplase, astfel că mașina de jandarmi aflată în patrulare prin zonă a intervenit rapid și tânăra a fost salvată de un eventual atac al perversului.

De precizat avertismentul făcut organelor de poliție de către mama victimei, la finalul relatării sale de pe Facebook: „Dacă legea nu se aplică, vom aplica Legea Talionului și îmi asum exact ceea ce spun și cine mă cunoaște știe despre ce vorbesc!”

 Polițiștii din Direcția Poliției Locale Giurgiu după ce au aflat cu stupoare de acest eveniment, în urma apariției în spațiul public a informației, s-au autosesizat și au declanșat o anchetă pentru a stabili modul în care s-au petrecut lucrurile relatate de tânăra giurgiuveancă.

Vom reveni cu un punct de vedere din partea conducerii Poliției locale…

(Jurnal)