Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat ordinul referitor la modul în care se va colecta impozitul de 80% aplicat pe veniturile suplimentare ale producătorilor de energie electrică, alții decît cei care folosesc surse fosile.

Suprataxa a fost introdusă prin legea de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor, 259/2021, și era nevoie de un ordin al ANAF pentru ca ea să fie colectată. Noua taxă va fi aplicată pe veniturile din vânzarea de energie electrică la prețuri de peste 450 de lei/MWh.

Noua taxă se va plăti în luna următoare obținerii veniturilor.

De la aceste prevederi sunt exceptaţi producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare.

Conform art.II alin (3) din lege, modul de aplicare a impozitului se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Potrivit art.XXXVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea unor acte normative, impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică se declară și se plătește la bugetul de stat, de către producătorii de energie electrică, cu excepția producătorilor de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează acest impozit.

(Jurnal)