Un număr de 118 din cele 159 de persoane cu drept de vot de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu care şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile de duminică şi-au exercitat acest drept cu ajutorul urnei speciale.

„Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia se află penitenciarul votează prin intermediul urnei speciale. În acest sens, din cele 1.459 de persoane custodiate în cadrul Penitenciarului Giurgiu, un număr de 159 au avut dreptul de a vota la alegerile parlamentare organizate în data de 6 decembrie 2020, iar dintre aceştia un număr de 118 şi-au exprimat în scris intenţia de a vota”, preciza purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Giurgiu, Cătălin Zinică.

În vederea exercitării în bune condiţii a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot deţinuţii au purtat mască de protecţie respiratorie. Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, aceştia au purtat mănuşi de unică folosinţă şi după exercitarea dreptului de vot mănuşile au fost dezinfectate şi aruncate într-un recipient special amenajat.

Şi membrii echipei Biroului electoral al secţiei de votare care s-au deplasat cu urna specială au fost supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate, au completat chestionarul COVID-19, au purtat echipamentul individual de protecţie şi au respectat distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate, dar şi faţă de personalul angajat al unităţii.

Procesul de vot s-a desfăşurat cu ajutorul urnelor mobile de la secţiile de votare 13, 14 şi 15 din municipiul Giurgiu, la care Penitenciarul este arondat şi s-a încheiat în bune condiţii, a mai precizat purtătorul de cuvânt al unității de detenție giurgiuvene. 

(Jurnal)