Acțiune a polițiștilor giurgiuveni privind modul de transport marfă și persoane în zona Mihăilești și Bolintin Vale. Vezi câte sancțiuni au fost aplicate…

0
321

Joi, 14 iulie , în intervalul orar 6.00-9.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Județene de Transporturi Giurgiu au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special transportul public de marfă și persoane, în zona orașelor Mihăilești și Bolintin-Vale.

 Cu scopul acesta au fost organizate mai multe filtre rutiere, în puncte de interes, fiind verificate peste 60 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.850 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale.

Polițiștii rutieri au verificat legalitatea tipului de transport, deținerea și verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane, respectarea capacității autovehiculului și a traseului stabilit, totodată au fost verificate documentele conducătorilor auto și testarea alcoolscop a acestora.

De asemenea, polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare, pentru lipsă ITP și lipsă RCA, au legitimat 71 de persoane și au efectuat 32 de testări alcoolscop.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere.