Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești au acționat, azi-noapte, la un accident rutier, care a avut loc pe DN6, în localitatea Mihăilești.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 00:00, fiind implicate o autoutilitară și un autoturism.
Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că persoana aflată la volanul autoturismului era încarcerată. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost extras în stop cardio-respirator și preluat de echipajul SAJ. După aplicarea manevrelor de resuscitare, din nefericire, echipajul medical al SAJ a declarat decesul acestuia.
În autoutilitară se aflau două persoane, iar una dintre acestea a avut nevoie de îngrijiri medicale, un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la un spital din capitală.
De asemenea, pompierii au asigurat măsurile PSI la fața locului.

Referitor la acest eveniment, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu, a precizat: 

„La data de 02.09.2020, ora 00.00, un bărbat de 60 de ani, din municipiul Bucureșt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, către Alexandria, în afara orașului Mihăilești, a pătruns pe sensul opus de mers si a intrat în coliziune cu o autoutilitara condusă regulamentar de către un bărbat de 53 de ani, din municipiul București.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 60 de ani și rănirea conducătorului autoutilitarei care, a fost transportat la o unitate spitalicească din municipiul București pentru acordarea de îngrijiri medicale.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”