AcasăActualitateACCIDENT la Chiriacu!

ACCIDENT la Chiriacu!

În urmă cu puțin timp, pompierii giurgiuveni au fost solicitați pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Chiriacu.
La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu și un echipaj SAJ.

În accident a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac de pe marginea drumului.

În autoturism se aflau două persoane. În urma impactului, pasagerul din dreapta a rămas încarcerat. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 41 de ani. Acesta a fost găsit conștient, a fost descarcerat de echipajul ISU și preluat de SAJ pentru acordarea primului ajutor.
Șoferul autoturismului, în vârstă de aproximativ 45 de ani, s-a autoevacuat și a fost preluat de echipajul SMURD. Ambii au fost transportați la UPU Giurgiu.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
7.3 ° C
7.3 °
7.3 °
90%
5.3m/s
100%
S
7 °
D
12 °
lun
14 °
mar
14 °
mie
19 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!