AcasăActualitateA plecat la ceruri binecunoscutul fotoreporter, Costel NICULAE!

A plecat la ceruri binecunoscutul fotoreporter, Costel NICULAE!

A plecat dintre noi, într-un mod neașteptat, colegul și prietenul nostru, fotoreporterul Costel Niculae pe care lumea îl cunoștea ca NICOLAE.

Era de mai mulți ani colaboratorul, pe rubrica de sport a cotidianului nostru, „Jurnal giurgiuvean”. Un om de o imensă noblețe sufletească, dispus oricând să-i ajute pe cei din jurul său, colegi și prieteni.

Absolvent al Facultății de Filozofie și Jurnalism, Costel a lucrat o perioadă lungă de timp ca profesor îndrumător în arta fotografică la fostul Palat al Pionierilor, devenit ulterior Clubul foto din Parcul Elevilor.

Deși de curând suferise o intervenție pe cord, Costel, rămăsese același om jovial, cu mult simț al umorului.

Cei ce doresc să îl mai vadă o dată înainte de a fi înhumat, pot merge la Biserica Grecească din Centrul Municipiului, acolo unde îi este depus trupul neînsuflețit. Procesiunea de înmormântare urmând să aibă loc duminică, 3 martie, după prânz.

                  Adresăm regrete sincere familiei îndurerate!  

Dumnezeu să te odihnească prietene, OM bun pe care cei ce te-au cunoscut, cu siguranță nu te vor uita niciodată. 

Sursa foto: facebookul personal al lui Costel Niculae

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
57%
1m/s
83%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!