A doua ediție a Târgului de carte, la Giurgiu, s-a bucurat de o prezență însemnată a publicului (VIDEO/GALERIE FOTO)

0
245

Joi, 16 mai, la Giurgiu  s-a desfășurat a doua ediție a Târgului de Carte, eveniment organizat de către Biblioteca județeană ”I.A. Bassarabescu” și Consiliul județean Giurgiu, în curtea secției de împrumuturi cărți pentru copii și adulți,  de pe șoseaua ”Ștefan cel Mare” din Municipiu.

 De la început trebuie subliniat faptul că târgul s-a bucurat de prezența unui număr substanțial de elevi, veniți de la diferite școli și licee din Municipiu. Așa cum ne spuneau câțiva dintre reprezentanții editurilor prezente la Târg, interesul major al solicitanților a fost  către cartea pentru copii și tineret, dar și spre cele ce fac parte din recomandările profesorilor la orele de Limba română.

Și de data aceasta directorul Bibliotecii , neobosita Dana Bardan, și-a demonstrat încă o dată spiritul său mangerial, micul pavilion amenajat în aer liber, destinat  expunerii cărților de către edituri devenind neîncăpător pentru numărul mare de giurgiuveni  ce au dorit să afle care sunt ultimele apariții editoriale…

La Târg au  fost prezente editurile:  ”All”,  ”Amurg Sentimental” din Giurgiu,  ”Librex”,  ”Nemira”, ”SemnE”,  ”Tritonic”,  ”Zorio” și , ca o premieră care ne onorează,  Editura ”Scriitorilor Liberi” din  Ruse – Bulgaria.

Prima zi a Târgului a avut parte de momente artistice  deosebite ce au fost gustate cu plăcere de publicul prezent, pe parcursul celor două zile derulându-se o serie de alte interesante evenimente cultural –editoriale așteptate cu nerăbdare de publicul giurgiuvean .  

 

 

http://https://www.youtube.com/watch?v=KuEuD4pXk-Y&feature=share&fbclid=IwAR0kvbKtAmLR-wDRQunePL-TduRihEFyJvMcA8-wJtJXf-OH5rZMuluNu1s