AcasăActualitateDeputatul Cristina Elena Dinu - prezentă la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului

Deputatul Cristina Elena Dinu – prezentă la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului

Duminică, 25 noiembrie, a avut loc, în Bucureşti, slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, eveniment la care a participat şi deputatul giurgiuvean Cristina Elena Dinu.

Aşa cum ne-a obişnuit, aceasta a postat pe contul său de socializare mai multe imagini, dar şi câteva impresii legate de evenimentul la care a luat parte.

„Am avut privilegiul de a participa, astăzi, la slujba de sfinţire a Catedralei#Mântuirii Neamului, un eveniment menit, pe de-o parte, să celebreze împlinirea a 100 de ani de la Marea #Unire, dar şi să-i omagieze pe #eroiinoştri care, de-a lungul vremii, au făcut sacrificiul suprem pentru România!

În calitate de membru în Adunarea #Eparhială a Episcopiei Giurgiu, îi mulţumesc pentru invitaţie Înalt Prea Sfinţiei Sale Ambrozie, Episcopul Giurgiului!”, scria Elena Dinu pe contul său de socializare.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
87%
2.7m/s
95%
mar
11 °
mie
14 °
J
14 °
vin
14 °
S
14 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!