AcasăActualitateNiculae BĂDĂLĂU, propus ministru la transporturi?!

Niculae BĂDĂLĂU, propus ministru la transporturi?!

Un zvon a circulat, în ultima perioadă, în municipiul şi judeţul nostru: senatorul social-democrat, Niculae Bădălău, ar putea fi propus ministru al transporturilor.

Întrebat, în cadrul celei mai recente conferinţe de presă a PSD Giurgiu, despre acest lucru, Niculae Bădălău a declarat:

„În fiecare guvernare mi s-a propus câte un portofoliu. Au existat astfel de discuţii, dar am refuzat, pentru că viaţa politică îmi ocupă foarte mult timp. Nu ştiu ce să spun nici acum, pentru că gândim cum să mişcăm lucrurile, gândim cum să demarăm – şi asta este un lucru extrem de important, sesizat chiar şi de colegii dumneavoastră – investiţiile mari.

Am constatat, în această comisie din care fac parte, că în ultima perioadă există foarte multe lucruri care blochează activitatea şi cărora, din păcate, miniştrii noştri nu le-au dat importanţă. (…) Toată lumea spune că ministerul conduce un ministru. Dacă ai un ministru slab, da, aşa este”, spunea senatorul social-democrat.

Atenţionat că, în urmă cu un an, declara că birocraţii conduc miniştrii, Niculae Bădălău a precizat:

„Pentru că miniştrii erau slabi!”.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
84%
3.7m/s
1%
mie
17 °
J
20 °
vin
15 °
S
20 °
D
17 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!