AcasăToate ArticoleleE la modă...sau nu e?

E la modă…sau nu e?

6055318_frigider-haine-alimente-bucătărie-pânzăUltima modă în rândul – mai ales – vedetelor „de carton” este păstrarea hainelor în frigider!!! Da, aţi citit bine: ÎN FRIGIDER! Acum, nu ştim dacă sunt perisabile sau nu, ori, ca să ţină „moda” mai mult, asta o fi o găselniţă de păstrare a „trendului”, cert este că, în acest ritm, şi la preţurile alimentelor, comparativ mai mari, în unele cazuri, cu ale hainelor (mai ales ale celor second-hand, magazine în care sunt văzute, destul de des, şi o parte a „vedetelor” locale), o să ajungem, cu toţii, să consumăm…”ţoale”, în loc de alimente cumpărate de prin piaţă sau supermarketuri.

Pe de altă parte, tot o „modă” se pare că a devenit intervenţia SMURD-ului la transportul persoanelor supraponderale. Tot mai multe asemenea informaţii ne vin de la ISU Giurgiu, şi ajungem să credem că, în curând, SMURD-ul se va transforma într-un serviciu specializat în intervenţii la supraponderali. Să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva, dar, în acest ritm, vom ajunge să aflăm  că cei care au câteva kilograme în plus, şi cărora le-ar putea fi lene să se dea singuri jos din pat, să apeleze „cu încredere la serviciile” SMURD!

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
19.2 ° C
19.2 °
19.2 °
67%
2.4m/s
3%
mie
19 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!