AcasăActualitatePrimarul comunei Călugăreni, Marin Voinea, preocupat de continuarea lucrărilor demarate anterior

Primarul comunei Călugăreni, Marin Voinea, preocupat de continuarea lucrărilor demarate anterior

calugareni-1-oineaUna dintre comunele judeţului care au fost nevoite să asigure permanent  fluenţa pe şosele  în perioada de ninsori abundente a fost localitatea Călugăreni, prin poziţia acesteia pe drumul naţional Giurgiu- Bucureşti. Stând de vorbă cu primarul comunei, Marin Voinea,  despre acest început de an, extrem de greu din punct de vedere meteorologic, domnia sa ne-a spus:  Datorită căderilor masive de zăpadă  am intervenit cu echipamentele din dotare,  dar pentru a face faţă în timp real am apelat şi la câteva societăţi cu care am încheiat contracte de prestări servicii pentru a deszăpezi toate drumurile locale,  iar în ceea ce priveşte drumurile judeţene am încheiat contracte cu  Consiliul judeţean. Circulaţia s-a desfăşurat normal în toată această perioadă de ninsori,  în timp ce şcolile nu au avut probleme în privinţa accesului copiilor la orele de curs. Primarul Marin Voinea ne asigura totodată că elevii şcolilor din Călugăreni beneficiază de tot confortul termic necesar. Lemnele au fost procurate din timp motiv pentru care şcolile nu au avut de suferit … Nici în perioada următoare nu ne facem avem suficient în stoc. Întrebat dacă accesul la Târgul din Călugăreni a avut de suferit  în această perioadă, primarul Voinea ne spunea:  S-a lucrat tot timpul ca cei dornici de cumpărături să poată avea  posibilitatea de a intra în  Târg,  fără probleme. Abordând problema investiţiilor, Marin Voinea ne-a vorbit şi despre noua Primărie a comunei: Este o  construcţie reuşită cu care ne mândrim. Concepţia acesteia aparţine  constructorilor de la Euro Invest. Deşi a avut un moment de blocaj, la acest moment facem ultimele retuşuri odată cu  curăţenia necesară, achiziţionăm şi instalăm  mobilierul pentru ca în această primăvară să putem să o facem funcţională.  Curioşi să aflăm ce se va întâmpla cu vechea clădire a Primăriei, Călugăreni după ce noua primărie va fi funcţională,  Marin Voinea ne-a spus: Dorim să mutăm aici jandarmeria  sau Poliţia locală. Şi tot aici intenţionăm să mutăm  o bibliotecă ce în acest moment funcţionează într-un spaţiu neadecvat şi o arhivă…În privinţa  proiectelor ce urmează a fi continuate şi finalizate Marin Voinea preciza: Prioritatea noastră rămâne canalizarea  şi apa  în toată comuna. Dacă în ceea ce priveşte apa lucrările sunt terminate 90%, în ceea ce priveşte canalizarea ea se află  la stadiul de 80% finalizată. Ne-am despărţit de primul edil al comunei Călugăreni cu promisiunea de a ne întoarce aici imediat ce se va mai încălzi  pentru a afla lucruri noi despre eforturile gospodarilor de aici.

 

(Florian Tincu)

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
40%
1.5m/s
21%
mie
26 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!