
Vineri, 23 septembrie, a avut loc cea mai recentă conferință de presă organizată de ALDE Giurgiu, în cadrul căreia, copreședintele Toma Petcu a vorbit, printre altele, despre un eveniment național important pentru formațiunea pe care o reprezintă, care ce se va desfășura la aceeași dată, și anume Liga Aleșilor Locali ALDE:
Delegația de la Giurgiu va fi reprezentată de 13 persoane – cei trei primari și viceprimarii din Malu, Daia și Vânători; cei doi viceprimari din Vedea și Slobozia; domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu, Vasile Andronache, alături de cei doi consilieri județeni, domnul Vasile Mustățea și domnul Constantin Basangiac; consilierii municipali – domnul Alexandru Vladu și domnul Ionel Muscalu și subsemnatul. Va fi o întâlnire în cadrul căreia se vor discuta probleme legate de administrația publică locală și despre soluțiile pe care Parlamentul le poate adopta până la finalizarea mandatului, pentru rezolvarea acestor probleme. De asemenea, evenimentul va reprezenta și o pregătire pentru alegerile parlamentare. Chiar astăzi (n.red.: 23 septembrie) ne vom lansa programul de guvernare, un program de guvernare al ALDE, pentru că, așa cum v-am spus de multe ori și așa cum s-a întâmplat și la alegerile locale, ALDE candidează separat. Vrem să mergem pe piciorele proprii în această luptă și ne asumăm acest lucru. Suntem convinși că scorul pe care îl vom obține la alegerile parlamentare va fi mai bun decât cel de la locale. Am demonstrat la alegerile locale că suntem cel de-al treilea partid, fiind capabili să trecem de pragul electoral de 5% și vom demonstra în continuare acest lucru. Mai mult decât atât, încercăm să ne apropiem cât mai mult de primele două partide – PSD și PNL, a declarat Toma Petcu.
Totodată, domnia sa a făcut referire și la înțelegerea pe plan local pe care ALDE o are încheiată cu PSD: Vom respecta această înțelegere până la capăt și sunt convins că după alegerile parlamentare, negocierile și discuțiile cu PSD pentru formarea unei majorități vor continua. Eu cred că, excluzând PSD și PNL, doar ALDE va mai intra în Parlament. Probabil că și UDMR, care încearcă o candidatură comună cu celelalte partide tocmai pentru a nu-și pierde acel procent de 5-6% care l-a adus de fiecare dată în Parlament. Restul – PMP, USR, PRU – din punctul meu de vedere, nu vor avea capacitatea de a intra în Parlament, a mai spus copreședintele ALDE Giurgiu.
Întrebat de jurnaliștii prezenți dacă poate oferi vreun nume din cadrul partidului care candidează cu certitudine pentru alegerile parlamentare, Toma Petcu a răspuns că domnia sa va candida în mod sigur pentru Camera Deputaților, iar Vasile Mustățea pentru Senat, restul candidaților urmând a fi prezentați atunci când vor fi stabiliți.
(Teodora Nicolau)


