AcasăActualitateDe Ziua Pompierilor, ISU Giurgiu are ”Porți Deschise” timp de 4 ore,...

De Ziua Pompierilor, ISU Giurgiu are ”Porți Deschise” timp de 4 ore, pentru toți giurgiuvenii…

pompieri-giurgiuCu ocazia împlinirii a 168 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii şi sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vlaşca” al judeţului Giurgiu organizează manifestări în scopul promovării activități și misiunilor instituției.

În data de 13 septembrie, între orele 10.00 – 14.00 la sediile subunităților vor fi organizate ,,Porți Deschise,, astfel încât cei curioși și interesați în același timp pot să viziteze sediile subunităților și să intre în contact cu mediul de lucru al pompierilor.

De asemenea între orele 18.00 – 22.00 în Parcul Mihai Viteazul din municipiul Giurgiu va avea loc o prezentare de tehnică, echipament și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu. Pe parcursul acestoractivități, se vor prezenta participanților tehnica de intervenție și accesoriile, vor fi  făcute simulari conform specificului instituției, stingerea incendiilor, descarcerări, acordarea primului ajutor medical, etc.

Cu acest prilej urăm redacția noastră urează salariaților din întreg ISU Vlașca  multă sănătate , putere de muncă și de decizie în toate situațiile la care sunt solicitați, și cât mai puține evenimente neplăcute de-a lungul activității lor. În același timp le mulțumim pentru că există , pentru că sunt printre puținii care își mai riscă viața  astăzi pentru salvarea semenilor aflați în situații critice. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!