AcasăActualitateCe lucrări de investiții demarează Primăria Giurgiu în perioada imediat următoare ...

Ce lucrări de investiții demarează Primăria Giurgiu în perioada imediat următoare  

first                                         Foto: Școala nr. 7 din Municipiul Giurgiu 

Mai multe unităţi de învăţământ vor intra în perioada imediat următoare   într-un amplu proces de igienizare şi după caz reabilitare sau reorganizare. Este şi cazul şcolii numărul 7 din municipiu la care, în prezent se lucrează la proiectare pentru o nouă scară exterioară sau eventual la extinderea celei vechi, obligatorie pentru toate unităţile de învăţământ cu etaj:

          “Se lucrează şi la refacerea proiectului în ceea ce priveşte lucrările de la mansarda şcolii numărul 7 pentru că nu a fost făcută conform proiectului respectiv şi nu are rezistenţă la foc 60 de minute şi prin urmare trebuie să dublăm toţi pereţii cu rigips rezistent la foc. Tot ce înseamnă lucrări la această şcoală vor fi incluse într-un proiect, ca până la sfârşitul acestui an calendaristic să luăm şi autorizaţia de la ISU ,” a declarat primarul Nicolae Barbu.

          În acelaşi timp a fost demarată şi proiectarea la Grădiniţa nr. 9 pentru transfomarea acesteia din grădiniţă cu program normal, într-una cu program prelungit şi creşă. După finalizarea lucrărilor la grădinţă, vor fi puse la dispoziţia giurgiuvenilor, 80 de locuri pentru grădiniţă cu program prelungit şi 60 de locuri pentru creşă, acest lucru venind în sprijinul familiilor ale căror venituri sunt minime şi nu îşi permit costurile unui afterschool.

          “Vom demara procedura de licitaţie şi pentru grădiniţa de pe strada Negru Vodă, în ansamblul 240 garsoniere care va avea aceeaşi structură ca la numărul 9: 80 de locuri la grădiniţa cu program prelungit şi 60 la creşă. Sperăm ca până la sfărşitul anului viitor, lucrările la Grădiniţa nr.9 să fie finalizate,” a mai adăugat Nicolae Barbu.

          În cel mai scurt timp, în toate grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiu vor începe activităţile de igienizare a sălilor de clasă, pentru ca în septembrie atunci când clopoţelul va anunţa începerea unui nou an şcolar, unităţile de învăţământ să fie pregătite pentru a-şi primi elevii în condiţii optime pentru studiu.

 (Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!