AcasăActualitateCe a dăruit Biblioteca Județeană Giurgiu, copiilor, de Ziua lor!

Ce a dăruit Biblioteca Județeană Giurgiu, copiilor, de Ziua lor!

carte

Biblioteca Județeană ”I. A. Basarabescu” din Giurgiu a pregătit un eveniment special, dedicat elevilor de clasa a – IV – a ai Școlii Gimnaziale ”Academician Marin Voiculescu” din municipiu, conform unui anunț  făcut de șef- serviciu din cadrul instituției, Camelia Filip, la o recentă întrevedere cu jurnaliștii.

Este vorba despre concursul ”Lectura – arta de a citi”, a precizat Camelia Filip, la  care copiii au fost  invitați să conceapă câte o fișă de lectură de minimum 10 cărți, pe baza lecturilor suplimentare, iar cei care au citit și alte cărți, au  primit  premii speciale în cadrul festivității ce a avut loc chiar de ziua lor , de 1 Iunie. Este un prilej de a ne întâlni cu acești elevi de ziua lor și de a le oferi în dar cărți pe care am reușit să le obținem din donații instituționalizate, dar și din colecția Bibliotecii noastre, a conchis Camelia Filip.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
6.9 ° C
6.9 °
6.9 °
91%
0.6m/s
20%
J
16 °
vin
15 °
S
16 °
D
16 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!