Marți, România rurală își face auzită vocea.
O grevă de avertisment de două ore va avea loc marți, 10 februarie, în peste 1.500 de primării de comune din România, ca formă de protest față de proiectul de reformă a administrației publice locale, pe care Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan intenționează să îl adopte chiar în cursul acestei luni.
Acțiunea de protest este susținută de Asociația Comunelor din România (ACoR) și vizează mai multe prevederi considerate „periculoase și profund nedrepte” pentru administrația locală din mediul rural.
Ce revendică primarii de comune
Primarii de comune acuză că reforma anunțată a fost construită fără consultarea reală a autorităților locale și riscă să ducă la blocarea activității administrative, dar și la afectarea directă a serviciilor oferite cetățenilor.
Principalele revendicări sunt:
🔹 Renunțarea la comasarea forțată a comunelor, măsură considerată neconstituțională și ruptă de realitățile din teren. Edilii susțin că desființarea unor UAT-uri va îngreuna accesul cetățenilor la servicii publice și va duce la depopularea accelerată a zonelor rurale.
🔹 Opoziția față de reducerea personalului din primării, în condițiile în care multe comune funcționează deja cu un număr minim de angajați. Primarii avertizează că o astfel de măsură ar paraliza activitatea administrativă, de la evidența populației până la atragerea fondurilor europene.
🔹 Menținerea autonomiei locale, garantată de Constituție. Reforma este percepută ca o centralizare excesivă a deciziei administrative, care ar transforma primăriile în simple „birouri de executare”.
🔹 Asigurarea unei finanțări corecte și predictibile pentru comune, mai ales în contextul creșterii costurilor cu utilitățile, salariile și cofinanțările pentru proiecte europene.
🔹 Dialog real cu Guvernul, nu decizii impuse „de sus în jos”. Primarii cer constituirea unui grup de lucru în care să fie implicați reprezentanți ai comunelor înainte de adoptarea oricărei reforme majore.
Grevă de avertisment, nu blocaj total
Pe durata celor două ore de protest, activitatea primăriilor va fi sistată parțial, fără a afecta însă situațiile de urgență sau serviciile esențiale. Edilii spun că această formă de protest este un ultim semnal de alarmă înainte de declanșarea unor acțiuni mai ample.
„Nu ne opunem reformei, dar ne opunem unei reforme făcute pe hârtie, care ignoră realitatea satului românesc”, transmit reprezentanții comunelor.
Urmează proteste mai dure?
Dacă Guvernul va merge mai departe cu proiectul în forma actuală, primarii nu exclud declanșarea unei greve generale sau chiar acțiuni de protest la nivel național, în fața sediului Executivului.
În timp ce premierul Ilie Bolojan susține necesitatea reducerii cheltuielilor și eficientizării aparatului administrativ, primarii de comune avertizează că nota de plată va fi achitată de cetățeni, nu de birocrație.
Din discuțiile avute cu primari din județul Giurgiu, aceștia declară că sunt în imposibilitatea de a-și mai plăti datoriile, ba chiar și utilitățile și că tot mai puțini cetățenii își plătesc, la rândul lor, taxele și impozitele locale, ce între timp au fost majorate.


