Tânăra prinsă sub dărâmăturile blocului din cartierul Rahova, ce în mare parte a fost distrus vineri, 17 octombrie, de explozia rezultată în urma unor scăpări de gaze, este dintr-o localitate a județului Giurgiu.
Mirela, căci așa o chema pe fată, avea 24 de ani, era însărcinată în 7 luni și locuia pe strada Liliacului nr. 12 în comuna Buturugeni, județul Giurgiu.
Una dintre prietenele sale, la solicitarea părinților fetei, a postat un mesaj de mulțumire tuturor celor care în aceste clipe dureroase au fost alături de ei:
„Am pierdut nu doar fiica mea iubită, ci și nepoțica mea nenăscută… iar casa care ne adăpostea s-a năruit odată cu tot ce aveam.
În mijlocul acestui coșmar, am descoperit ceva ce nu pot exprima decât cu lacrimi în ochi: bunătatea oamenilor. În doar câteva zile, atâția oameni — unii apropiați, alții necunoscuți — ne-au fost alături.
A-ți donat, ați distribuit, a-ți trimis mesaje, a-ți fost prezenți cu sufletul.
A-ți adus un strop de lumină într-un întuneric pe care nu credeam că-l voi putea suporta.
Vă mulțumesc din inimă fiecăruia dintre voi. Mulțumesc pentru fiecare gest, pentru fiecare leu donat, pentru fiecare cuvânt de sprijin.
Mulțumesc pentru că nu ne-ați lăsat singuri, pentru că ați ales să ne fiți alături într-un moment în care durerea noastră părea fără sfârșit.
Sprijinul vostru nu este doar material.
Este o alinare sufletească, o dovadă că Mirela a fost iubită și că lumea încă mai are oameni cu inima mare.
Fiecare mesaj, fiecare donație înseamnă speranță pentru noi, un pas mic spre a ne ridica din această prăpastie.
Mirela va rămâne mereu în inimile noastre… și știu că de acolo, de Sus, zâmbește recunoscătoare pentru tot binele pe care ni l-ați oferit…” mai spun părinții Mirelei în postarea respectivă.
Prietenii și cunoscuții tinerilor au inițiat o strângere de fonduri pentru a ajuta familia să își refacă viața. Mesajul a devenit rapid viral și a adunat numeroase reacții de solidaritate.
Comunitatea din Rahova, dar și oameni din alte colțuri ale țării, s-au mobilizat pentru a le oferi sprijin material și moral. Donațiile se pot face direct în contul deschis pe numele mamei îndurerate, Ionica Stanciu.
Familia îndurerată mulțumește tuturor celor care sunt alături în aceste momente grele, dar și celor care doresc să vină să își arate sprijinul și respectul…
Sursa și foto : facebook



