Spitalul Județean de Urgență Giurgiu nu va suferi în perioada rece nici de căldură și nici de apă caldă
Vremea rece a adus în prim-plan problema încălzirii instituțiilor care adăpostesc persoane vulnerabile. Printre acestea, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu se află pe lista de priorități.
Directorul unității medicale, Mihaela Rață, a confirmat că și în această iarnă spitalul va beneficia de agent termic furnizat de Uzina Termoelectrică Giurgiu.
„Dacă trei nopți consecutive temperaturile vor scădea sub 10 grade, agentul termic va fi furnizat pentru pacienți și personalul medical”, a precizat managerul spitalului.
Directoarea SJU și-a exprimat speranța ca unitatea să primească și o subvenție care ar reduce presiunea financiară asupra bugetului spitalului, subliniind importanța acestui sprijin pentru asigurarea continuității serviciilor medicale.
Astfel, pacienții și cadrele medicale pot avea garanția că spitalul va fi pregătit pentru sezonul rece, fără riscul de a rămâne fără căldură sau apă caldă.
În privința zvonului că Spitalul nu beneficiază la acest moment de apă caldă, Mihaela Rață ne-a precizat că zvonul se infirmă, dar că apa nu se poate încălzi instantaneu, ci trebuie lăsată o perioadă de timp să curgă, traseul de transport al apei de la Uzina Termoelctrica până la sediul Spitalului Județean, fiind destul de lung…
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer senin
19.1
°
C
19.1
°
19.1
°
39%
0.7m/s
9%
lun
19
°
mar
26
°
mie
24
°
J
25
°
vin
28
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
