„Guvernul Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pentru un pachet amplu de reforme, care vizează sănătatea, companiile de stat, autoritățile de reglementare, reforma fiscală. AUR a depus patru moțiuni de cenzură, arătând încă o dată că își propune să blocheze modernizarea țării. A fost doar un demers de imagine, cea mai bună dovadă fiind că moțiunile de cenzură au strâns mai puține voturi decât semnături, fiind respinse de Parlament.
Reforma sănătății este un proiect propus de Guvernul Ilie Bolojan și pe care AUR a încercat să îl blocheze. Această reformă pune pacientul pe primul loc și medicul în centrul deciziei, asigură acces mai bun la servicii medicale, introduce management profesionist în spitale, elimină numirile politice. Medicii de familie vor fi recompensați pentru calitatea actului medical. În plus, se asigură accesul la medicamente inovative pentru cei care au nevoie de ele.
Prin moțiunea depusă împotriva legii privind companiile de stat, AUR a pledat pentru menținerea salariilor enorme de la vârful companiilor de stat. Oamenii sunt pe bună dreptate indignați de aceste venituri exagerate, mai ales că nu au nicio legătură cu performanța, însă AUR plânge de mila șefilor care vor avea remunerații mai mici. Profesionalizarea propusă de Guvernul Ilie Bolojan înseamnă că românii vor beneficia de servicii publice funcționale: utilități de calitate, transport urban sigur și curat.
AUR a depus moțiune de cenzură și împotriva proiectului prin care scad salariile și indemnizațiile la ASF, ANRE și ANCOM și se reduce numărul de posturi din aceste instituții. Guvernul corectează veniturile disproporționate, dar menține un nivel competitiv pentru a păstra expertiza. Reforma nu atinge zonele de supraveghere, fiind vizate structurile umflate artificial.



