Ieri, polițiștii Serviciului Rutier și ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au organizat o activitate informativ-preventivă la Școala Gimnazială Nr. 1 din localitatea Stănești, județul Giurgiu, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Tema principală a activității a fost educația rutieră, iar scopul acesteia a fost să îi învețe pe elevi regulile de circulație și să îi ajute să devină participanți responsabili la trafic.
La eveniment au participat aproximativ 120 de elevi, din ciclul primar și gimnazial, împreună cu 8 cadre didactice. Activitatea s-a concentrat pe prezentarea principalelor reguli de circulație, într-un mod accesibil și adaptat vârstei acestora.
Printre subiectele abordate s-au numărat:
Cum să circule corect cu trotineta, bicicleta, mopedul sau rolele.
Reguli pentru o traversare sigură a drumului public.
Importanța cunoașterii semnelor de circulație din apropierea școlii și locuinței.
Nevoia de a fi atenți și precauți în trafic.
Consecințele nerespectării regulilor de circulație, atât ca pieton, cât și atunci când se utilizează bicicleta, trotineta sau mopedul.


