AcasăActualitateToamna Surprizelor în politică! Organizația PNL Târgu Jiu a trecut, în bloc,...

Toamna Surprizelor în politică! Organizația PNL Târgu Jiu a trecut, în bloc, la PSD!

Apropierea toamnei aduce cu ea vântul schimbărilor mai ales în politică. Și nu oricum, căci, așa cum știm, nu mai e mult și vin alegerile electorale…

Una dintre surprizele de proporții ale acestei ”stagiuni” pe scena politică este faptul că Organizația PNL Târgu-Jiu a trecut, în bloc… la PSD!

Astfel PSD Gorj anunță că echipa devine mai puternică „odată cu înscrierea celor aproape 300 de membri noi, împreună cu întreaga conducere a fostei organizații municipale a PNL”

Echipa Organizației Municipale a Partidului Social Democrat devine mai puternică, odată cu înscrierea celor aproape 300 de membri noi, împreună cu întreaga conducere a fostei organizații municipale a PNL. Totodată, membrii conducerii organizației PSD a Municipiului Târgu-Jiu au votat numirea domnului Adrian Dăianu, directorul societății Edilitara, în funcția de vicepreședinte.

Practic, este vorba despre un pas făcut în bloc de oameni care nu se mai identifică cu noua abordare a liberalilor gorjeni și au ales o echipă a cărei preocupare principală o reprezintă dezvoltarea Municipiului Târgu-Jiu și, implicit, a județului Gorj.

Obiectivul conducerii PSD Târgu-Jiu este acela de a câștiga alegerile locale de anul viitor, dar, mai mult decât atât, este bunăstarea târgujienilor.

O filă neagră în istoria PNL –ului care sperăm să rămână la nivel de  filă și nu să devină un foileton, iar din ce în ce mai mulți membrii  PNL din alte organizații din țară să treacă la PSD.

Sunt voci care susțin că și la Giurgiu, se vorbește de  transferuri în prag de alegeri de la PNL la PSD, cu lideri cu rezonanță,însă deocamdată le luăm  ca titlu de inventar și le încadrăm la capitolul ”news fake”…

Această mutare în forță ne demonstrează că alianța nu este tocmai o alianță, ci probabil cea mai toxică combinație (scuzați cacofonia!) din istoria recentă a politicii românești post revoluție.

În ciuda  imaginii de stabilitate afișate de cele două partide, în interior  alianța este amenințată permanent de un sângeros  fratricid.

Anotimpul trădărilor se apropie, iar simptomul Târgu Jiu nu este altceva decât preambulul furtunii care se apropie…

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
74%
3.1m/s
86%
S
15 °
D
17 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
23 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!