AcasăActualitateNu mai puțin de 600 de solicitări la Serviciul de Urgență...

Nu mai puțin de 600 de solicitări la Serviciul de Urgență al Spitalului județean Giurgiu, săptămâna trecută…!

Numărul de prezentări la  Unitatea de Primiri Urgențe  a Spitalului județean  Giurgiu a fost destul de mare în perioada premergătoare zilei de 1 Mai , după cum ne spuneau reprezentanții acestui serviciu.

De vineri 29 aprilie și până luni dimineață numărul solicitanților  s-a ridicat la aproape 600!

Deși  în acest weekend s-au desfășurat o serie de activități  dedicate zilelor Municipiului Giurgiu, nu s-au înregistrat decât  9 victime ale unor agresiuni fizice ușoare și  doar 3 cazuri de persoane cu probleme din cauza consumului exagerat  de alcool.

Referitor la accidentele rutiere nu s-a semnalat decât un singur caz pe care cotidianul nostru l-a relatat la mometul respectiv.

De remarcat că în săptămâna anterioară s-au remarcat consultațiile pediatrice . Din cele 200 de prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe  cei mai mulți au acuzat afecțiuni digestive și respiratorii, probabil pe fondul consumului de alimente din perioada Paștelui și a temperaturilor extrem de oscilante ce le-au creat probleme celor mici, majoritatea acuzând forme de gripă și infecții asociate, pulmonare…

De menționat că  solicitanții serviciului UPU au fost în special ( circa 60-70%), persoane ce locuiesc în Municipiul Giurgiu și în localitățile din vecinătatea  acestuia.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
94%
1.5m/s
6%
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
8 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!